Lupulescu rămâne cu interdicţie de a pleca din ţară

Omul de afaceri Alexandru Lupulescu nu poate să părăsească România, aşa cum a solicitat instanţei, magistraţii care judecă dosarul său de evaziune fiscală respingându-i cererea formulată în acest sens. Sentinţa magistraţilor de la Tribunalul Gorj este definitivă, aşa că patronul de la Lexi Star nu mai are nicio cale de atac. El a mai formulat astfel de cereri şi în trecut, pe parcursul procesului, dar acestea i-au fost respinse. Lupulescu este judecat împreună cu fosta sa soţie, Maria, şi cu doi medici sanitar-veterinari într-un dosar de evaziune fiscală în care firma celor doi a fost ajutată cu acte sanitar-veterinare false să nu înregistreze în contabilitate cantităţi mari de carne. Documentele atestau că marfa nu era vandabilă, deşi ea era vândută, anchetatorii descoperind că fusese vândută carne de 6 milioane de lei pentru care statul nu încasase taxe de 1,3 milioane lei.

Vizualizări: 179

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: