Lupuţ a primit o propunere de a rămâne la ACS Viitorul

Eșecul suferit de ACS Viitorul Târgu Jiu în deplasarea de la Bistrița, cu Universitatea Cluj, a dus în cele din urmă la despărțirea dintre antrenorul Cristian Lupuț  și clubul de Liga 2. Acesta a recunoscut că i s-a propus să rămână pe un post în cadrul clubului dar nu a acceptat.

Fostul antrenor al ACS Viitorul, Cristian Lupuț,  revenise la începutul lunii aprilie la echipa la care mai lucrase, ca înlocuitor al lui Flavius Stoican, antrenor ce-și reziliase contractul cu echipa gorjeană după ce a ratat în ultima etapă a sezonului regulat calificarea în play-off. Anterior, Stoican fusese cel care-l înlocuise din funcție pe Lupuț, căruia conducerea clubului gorjean nu i-a mai prelungit contractul, deși își dăduse acordul verbal că cele două părți vor continua colaborarea și în sezonul 2020-2021. Lupuț a preluat atunci, pentru scurt timp, nou-promovata în Liga 2 Aerostar Bacău.

Antrenorul Cristian Lupuț n-a părut inițial deranjat de decizia conducerii de a aduce un alt antrenor, precizând că rezilierea a fost de comun acord. ”Contractul a fost reziliat de comun acord. Nu au fost rezultate și trebuia făcut ceva, iar antrenorul răspunde de fiecare dată în aceste situații. E mai bine pentru echipă, pentru viitorul echipei. Ne-am strâns mâna și le urez baftă în continuare”, a declarat Lupuț pentru liga2.ro, precizând că a primit o propunere de a rămâne la club: ”Mi s-a propus să rămân în cadrul clubului, dar nu puteam accepta. Nu contează pe ce post (n.r. – întrebat dacă urma să se ocupe de echipa a doua, înființată în vară și înscrisă în Liga 3)”.

La plecarea lui Lupuţ echipa avea 3 puncte acumulate în primele șapte etape și ocupa locul 17 în Liga 2. ACS Viitorul Târgu Jiu este a treia echipă din acest sezon de Liga 2 care își schimbă antrenorul, după Unirea Constanța (ex Ianis Zicu, ex Dumitru Faitas, acum Leonard Strizu) și Dunărea Călărași (ex Mirel Condei, acum Marius Milea).

Vizualizări: 842

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: