Mai multe gradații de merit pentru dascăli - LISTA

Începe bătălia pentru gradațiile de merit în învățământ! Aproape 150 de angajați ai școlilor din Gorj vor primi gradații de merit în acest an. Practic, este vorba de o majorare a salariului de bază cu 25%, timp de cinci ani.

Cele mai multe gradații de merit le vor primi învățătorii (17) și profesorii de limbi moderne (16), iar cele mai puține, profesorii de latină, educație plastică, sport de performanță/vocațional și profesorii pentru învățământul special CSEI – câte o gradație pentru fiecare.

Educatorii, profesorii de limba română și cei de matematică au alocate câte 12 gradații de fiecare, 9 gradații sunt pentru profesorii de discipline tehnice, alte 7 pentru profesorii de educație fizică și directorii de școli, 5 pentru profesorii de informatică, de istorie și pentru învățământul special CJRAE și 4 pentru profesorii de religie și biologie.

Alte două gradații vor merge către profesorii de socio-umane, geografie, fizică, chimie, educație muzicală, arte-vocațional, cei de la palatul și cluburile copiilor și maiștri instructori.

În total sunt 149 de gradații. Pentru personalul didactic auxiliar au fost stabilite 15 gradații, la această categorie intrând informaticienii (4), secretarii (3), administratorii financiari (3), personalul didactic auxiliar din cadrul ISJ Gorj (2), bibliotecarii, laboranții și administratorii de patrimoniu – câte o gradație de fiecare.

Gradația de merit se acordă prin concurs, pe bază de dosar. Punctajul minim necesar acordării gradației de merit este de 75 de puncte din 100.

Înscrierea la concurs va avea loc în perioada 2 – 16 mai, iar rezultatele vor fi afișate pe 22 iunie. Gradația de merit va fi acordată începând cu data de 1 septembrie 2022.

Anul trecut, ISJ Gorj a acordat doar 77 de gradații de merit.

Vizualizări: 3,342

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: