Stadionul va putea fi folosit corespunzător. Se închide centrul de vaccinare

Pe toată perioada de pandemie, de la apariţia vaccinurilor anti-covid la stadion a funcţionat un centru de vaccinare care afecta o parte dintre spaţiile acestuia. În week-end acest centru se va închide, exact la timp pentru o competiţie naţională care va avea loc pe pista stadionului.

O parte dintre spaţiile destinate presei din Stadionul Municipal au fost închise provizoriu pe perioada de pandemie pentru a face loc acolo unui centru de vaccinare. Odată cu prima competiţie de anvergură naţională care va avea loc la Târgu Jiu, stadionul va putea fi folosit corespunzător pentru că vor fi eliberate spaţiile ocupate de acest centru. Acesta se închide din 30 aprilie, exact data la care la Târgu Jiu debutează Camionatele Naţionale de Atletism ale României, competiţie la care se aşteaptă ca prezenţa sportivilor să fie numeroasă, la fel ca şi cea a reprezentanţilor presei. Până acum sala de conferinţe şi sălile de lucru pentru presă şi pentru fotografi nu au putut fi utilizate la meciuri  pentru că trecerea spre acestea era prin centrul de vaccinare. De altfel şi liftul de acces al presei în stadion a fost blocat, pentru că liftul care ajunge la ultimul etaj al stadionului, acolo unde se află masa presei, era de asemenea în centrul de vaccinare.

Rămâne în continuare de rezolvat  problema internetului care nu există încă în stadion deşi o competiţie naţională cum sunt aceste campionate va avea nevoie de internet pentru presă dar şi pentru oficialii Federaţiei Române de Atletism.

Campionatul Naţional de Atletism pentru seniori şi U 23 va avea loc în perioada 30 aprilie – 1 mai 2022, pe pista stadionului din Târgu Jiu. CS Pandurii Târgu Jiu va avea două atlete care vor participa la această competiţie iar LPS Târgu Jiu intră în competiţie cu doi atleţi.

Galerie foto


Vizualizări: 752

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: