Mai transferă un jucător?

Deşi campania de achiziţii a Energiei părea că s-a încheiat odată cu transferurile lui Mureşan de la Sporting Lisabona şi Acatrinei de la Suceava, gorjenii mai vor un jucător. Postul vizat este cel de pivot acolo unde evoluează momentan Ilieş şi Giotoiu. Energia vrea un jucător de la adversara de mâine, Călăraşi, dar totul depinde dacă Călăraşiul va rămâne în liga a doua sau va lua locul Sucevei în Liga Naţională. „Aveam în plan să aducem un pivot, însă deocamdată nu am stabilit nimic. Cred că până la iarnă nu vom face nicio modificare în lot, însă totul depinde de ce se va întâmpla cu echipa din Călăraşi. Dacă Suceava va participa în Liga Naţională, atunci Călăraşiul nu va promova. Jucătorul pe care îl vrem este de la Călăraşi, Ghiţă Roman. Vedem ce se rezolvă”, a confirmat Maioreanu. Energia i-a adus deja în această vară pe Antonaru, Juzbasic, Dinescu, Liberţ, Mureşan şi Acatrinei.

„Vreau ca în primul an să ne calificăm în cupele europene iar în al doilea să atacăm podiumul. De aceea vreau confirmarea echipei prin intermediul acestui turneu, să dăm semnalul că suntem pregătiţi.”  Andrei Maioreanu

„Ne dorim ca în actualul sezon să nu mai avem parte de sincope aşa cum s-a întâmplat în ultima ediţie, dar şi în partidele amicale. Trebuie să recunosc că în amicale am avut anumite fluctuaţii în joc care trebuie eliminate.” Liviu Andrieş

Vizualizări: 185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: