O vedem mereu în presa de monden. Unii chiar o recunosc. Prigoană și Bahmuțeanca au transformat-o deja în artă. Tehnica e simplă: te faci că te cerți cu cineva. Sau, dacă chiar te-ai ciondănit un pic, amplifici cu mult gravitatea situației și te asiguri că presa află asta. Într-un circ absolut, te desparți, cu porcăieli pe la televizor. După care repeți circul (cât de convenabil!) la împăcare. Și brusc e totul ca înainte. De fapt, a fost dintotdeauna. Pentru că, de fapt, tu nu te-ai certat niciodată. Dar tocmai ți-ai făcut pe gratis publicitate care ar fi putut să coste sute de mii de euro. Dar când strategia asta altfel destul de ieftină e aplicată la politică, aia e adevărata artă.

Pentru români, Băsescu și Ponta par doi copii neascultători obligați de dirginta Europa să stea în aceeași bancă și să nu se mai scuipe. Încearcă să se abțină, își zâmbesc politicos, dar pe sub masă își dau ghionturi și șuturi în tibie. Pentru amândoi, electoral vorbind, este convenabil să poarte acest război fals. Deci putem conveni că poate nu se urăsc chiar atât de tare, de fapt. Sau, chiar și dacă se urăsc, politica are bunul (sau prostul?) obicei de a-i transforma în prieteni pe inamicii cu interese comune. Că doar e politică, nu dragoste sau, mai rău, căsătorie, să fie nevoie să-ți și placă de om. Așadar Băsescu îl face pe Ponta mincinos, Ponta îl face pe Băsescu  hoț, apoi invers, apoi găsesc și altele, și tot așa. Dar nu se jignesc, vorba lui Becali. Între timp, coabitarea merge bine mersi. De fapt, asta n-au înțeles peneliștii sau anteniștii: că în asta constă coabitarea. Într-un ping pong continuu și aparent agresiv care să-i ducă pe cei doi boxeori cu bine până la alegeri, fiecare punctând pentru electoratul lui și ca să rupă din publicul altora. Asta nu înțelege nici publicul, din păcate. Că totul e praf în ochi. Praf, da. Ați citit bine. Exact ca ăla pe care-l vedeți tot mai des în farfurii, tigăi și frigidere. Credeți că dacă s-ar preocupa să vă facă să trăiți mai bine sau măcar ar crede că așa ceva este posibil, ar mai avea timp de hârjoană televizată?

Micul joc de teatru al celor doi prinde atât de bine încât, la răstimpuri, papagalii ăia din PNL mai pun botul. ”Să-l suspendăm!”, se mai trezește câte un dobitoc, crezând sinceră și agresivitatea lui Băsescu, și disprețul lui Ponta. Dar chiar premierul este cel care îi calmează: ”Categoric nu”, a răspuns ultimei propuneri de suspendare, venită, culmea, de la un fost lider PDL. Și Victoraș punctează iarăși electoral, invitând la calm și echilibru (mi se pare mie sau astea sunt fix însușirile elementare pentru un președinte care-i lipsesc lui Crin?). Și, cine știe, poate dacă merge așa bine coabitarea, n-ar strica să se continue și după alegerile viitoare. În fond, parcă ne-ar sta mai bine cu un președinte calm și cu un premier jucător, nu? Numai să coabiteze.