Maşini abandonate la Fărcăşeşti de hoţii de cărbune

Poliţiştii gorjeni caută doi bărbaţi care suspectaţi că au furat câteva zeci de tone de cărbune şi care au fugit, abandonând maşini de mare tonaj, în momentul în care oamenii legii i-au prins în flagrant. Furtul s-a produs la Exploatarea Minieră de Carieră Roşia, din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, hoţii fiind depistaţi pe raza comunei Fărcăşeşti, la marginea unei păduri. Zeci de tone de cărbune au fost aduse acolo cu ajutorul unui autocamion de mare tonaj şi al unei vole folosită la încărcarea lignitului furat. Poliţiştii au fost anunţaţi prin 112 despre existenţa unei mari cantităţi de cărbune într-un loc retras de la marginea satului, accesul în zonă fiind foarte greoi pentru autoturismele din dotarea oamenilor legii. Cei doi bărbaţi a căror identitate nu a fost făcută publică au fugit din locul respectiv prin pădure, abandonând acolo atât camionul, cât şi vola, dar şi cărbunele. Aceştia sunt acuzaţi de furt calificat şi riscă să stea cel puţin 3 ani după gratii în cazul în care vor fi prinşi. Prejudiciul estimat de poliţişti este de circa 5.000 de lei, cariera Roşia recuperându-şi în cursul serii trecute cărbunele furat.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: