Mazilu împarte altor cetăţeni casele sinistraţilor

Primarul din oraşul Târgu Cărbuneşti, Mihai Mazilu, a declarat la Radio Omega că toate casele din Cojani, ce nu au fost ocupate până acum de sinistraţii de la Roşia de Amaradia şi Bustuchin, vor fi date celor fără locuinţă. Primarul Mihai Mazilu a declarat că le-a solicitat salariaţilor primăriei efectuarea unor anchete sociale pentru a stabili câte case din Cojani sunt locuite şi câte familii din Cărbuneşti au nevoie de un acoperiş deasupra capului. Din cele 56 de case construite de stat la Cojani, acum şapte ani, doar 30 sunt locuite. Mazilu spune că are deja 40 de cetăţeni fără cămin care ar putea fi cazaţi în locuinţele refuzate de sinistraţi din diferite motive.

Primarul din Roşia de Amaradia nu este de acord cu măsura lui Mazilu. „Cred că domnul primar nu a realizat ce spune. Nu e treaba lui dacă oamenii stau sau nu acolo. Nu se poate juridic, nu e legal. Dacă ar face aşa ceva o să se aleagă cu dosar penal, dar nu poate redistribui casele. Oamenii mai pleacă în străinătate la muncă, dar sunt casele lor, cum să le dea altora?”, se întreabă primarul din Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, uimit de declaraţia lui Mazilu. (M.M.)

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: