Medicamente gratuite şi compensate, din nou în farmacii

Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj au anunţat ieri că gorjenii vor putea să-şi cumpere din nou medicamente gratuite şi compensate din farmacii pentru că fondul acestora a fost suplimentat. Vestea i-a luat prin surprindere pe farmacişti însă nu se declară prea încrezători.

Directorii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj au participat marţi la o întâlnire cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate unde s-a pus problema fondului pentru medicamente având în vedere situaţia dezastruoasă din sistemul farmaceutic. Reprezentanţii CJAS Gorj s-au întors cu vestea cea bună că de săptămâna viitoare farmaciile din Gorj pot elibera din nou medicamente gratuite şi compensate. „Noi am fost cei care i-am înştiinţat pe farmacişti că plafonul pentru medicamentele gratuite şi compensate este aproape pe sfârşit. În urma discuţiilor pe care le-am avut marţi, am obţinut o suplimentare a bugetului pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală”, a declarat Cosma Dumitrescu, directorul economic al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj.

Suplimentarea fondului pentru acest tip de medicamente s-a dispus în cadrul şedinţei de guvern de ieri astfel că începând de săptămâna viitoare farmaciile vor avea posibilitatea eliberării reţetelor gratuite sau compensate. „Încă nu cunoaştem suma cu care va fi suplimentat, acest lucru s-a dispus în şedinţa de guvern de ieri dar cel mai probabil farmaciile vor putea elibera începând de săptămâna viitoare”, a adăugat Cosma Dumitrescu.

Farmaciştii au fost luaţi prin surprindere de această veste dar nu ştiu dacă să se bucure sau să rămână neîncrezători. „Noi am încetat să mai eliberăm din momentul în care ne-au anunţat că plafonul este pe terminate dar acum dacă s-a supliment cu siguranţă că o să eliberăm. Când ne transmit ei ceva oficial noi începem să eliberăm. Este o veste bună pentru că oamenii nu înţelegeau”, a declarat Alexandrina Dumitrescu, preşedinta Colegiului Farmaciştilor din judeţul Gorj.  

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: