Medicii veterinari încep vaccinarea vulpilor

Direcţia Sanitar-Veterinară se apucă de vaccinarea vulpilor contra turbării. Judeţul Gorj va fi cuprins în programul de vaccinare din anul 2012, până în acest moment executând doar acţiuni de supraveghere prin examene virusologice la vulpile moarte sau vânate şi la animalele domestice moarte, sacrificate sau ucise. Medicii nu vor alerga după vulpi pentru a le vaccina, ci vor distribui momeli aerian, cu avioane speciale. „Este prevăzută vaccinarea antirabică a vulpilor cu momeli distribuite aerian, cu avioane speciale şi manual, la vizuină, urmată de verificarea eficienţei vaccinării prin organizarea de vânători de control şi recoltarea de probe”, spune Mircea Moldoveanu, directorul adjunct al DSV Gorj. în cursul acestui an au fost examinate şase vulpi şi 30 de animale domestice, fiind declarate două focare de rabie la vulpe, în localităţile Bengeşti şi Ţicleni şi două focare de rabie la animale domestice, cum ar fi pisicile în localităţile Ţicleni şi Turcineşti.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: