Mesajul lui Prunariu: Nu facem alianţe preelectorale!

Mihai Prunariu, noul preşedinte al Partidului Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD), a avut ieri o primă conferinţă de presă. Primul mesaj transmis de Prunariu celorlalţi preşedinţi de partide a fost: nu facem alianţe. Prunariu a mai spus că vineri este aşteptată la Târgu Jiu preşedinta PP-DD Simona Man. Până atunci, va face o analiză a organizaţiilor din teritoriu.

Mihai Prunariu, cunoscut mai degrabă din zona sportului decât din cea a politicului, a explicat încă o dată de ce a acceptat să conducă PP-DD. Spune că lucrurile apreciate de el se regăsesc în programul acestui partid. „După consultări cu familia, prietenii, am acceptat această funcţie. În primul rând ca şi provocare, în al doilea rând pentru că multe din lucrurile pe care eu le văd în viaţă şi care ar trebui făcute se regăsesc în programul Partidul Poporului-Dan Diaconescu şi pentru că fiind un partid nou am spus că putem construi ceva“, a declarat Prunariu, care a adăugat că nu ştie cine l-a recomandat la Bucureşti pentru această funcţie.

„Nu schimb pe nimeni“

În prima conferinţă de presă Mihai Prunariu, şeful de la PP a liniştit colegii de partid spunând că nu va schimba pe nimeni, dar a refuzat orice negociere cu ceilalţi politicieni anunţând că vor merge singuri în alegeri. „N-am venit să schimb pe nimeni ci am venit să muncim, să colaborăm pentru că timpul e foarte scurt până la alegerile locale. Ca si obiectiv principal, nu facem alianţă preelectorală cu nimeni. Vom avea candidaţi peste tot“, a menţionat acesta.

Noul şef de la PP-DD a mai spus că partidul stă bine, judecând după prezentarea pe care i-au făcut-o noii colegi. Cu toate acestea, în această săptămână vor avea loc discuţii şi evaluări a organizaţiilor din teritoriu. Cât despre cei 65 de candidaţi, stabiliţi pe vremea când preşedinte era Constantin Căruntu, Prunariu are de gând să revadă lista.

DESPRE CĂRUNTU

Întrebat dacă fostul preşedinte Constantin Căruntu, ar putea avea mână liberă să supravegheze organizaţia, în calitatea sa de vicepreşedinte la nivel central, Prunariu a răspuns că speră ca şi Căruntu să vină alături de ei.

VIZITĂ

Mihai Prunariu a dezvăluit că vineri sunt aşteptaţi la Gorj preşedinta PP-DD Simona Man şi secretarul general al partidului.

SISTARE

Cornel Ciciu, preşedinte PP-DD Motru, a menţionat ieri că deocamdată discuţiile cu fostul senator Ilie Petrescu, pentru o candidatură la primăria Motru, au fost sistate, pe motiv că Petrescu are lucruri de rezolvat în PC. Până atunci, acesta avansează un nume de candidat la Motru, Vasile Buzuloiu, fost director la Mina Leurda.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: