Microbuz asigurat de PDL pentru copiii din Ioneşti

Circa 30 de copii din Ioneşti, elevi la şcolile din Turceni, erau nevoiţi să plătească 700 de mii de lei vechi lunar pentru a ajunge la şcoală, pentru că în comuna lor nu există microbuz şcolar. Părinţii copiilor au sesizat problema la o şedinţă la care a participat şi primarul din Ioneşti, Marian Ardeiu, dar acesta a spus că Inspectoratul Şcolar poate rezolva problema abia la începutul anului viitor. Pentru că venea iarna, Ion Biriboiu, reprezentantul zonal al Partidului Democrat Liberal, a intervenit pe lângă conducerea partidului său şi astfel s-a reuşit închirierea unui microbuz pentru copiii din Ioneşti. Maşina face două curse pe zi dus-întors, iar transportul este gratuit pentru copii, deoarece organizaţia locală a PDL suportă atât închirierea microbuzului, cât şi salariul şoferului şi contravaloarea combustibilului.

Copiii din Ioneşti s-au arătat încântaţi de faptul că pot ajunge la şcoală cu un microbuz care este numai pentru ei şi nu mai sunt nevoiţi să facă autostopul.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: