Micul „Băsescu” se pregăteşte să devină …marinar

Puştiul de şapte ani din Turceni care se declară fan înrăit al portocaliilor şi mai ales al lui Traian Băsescu nu renunţă la ideea sa de a călca pe urmele actualului preşedinte, motiv pentru care, toată vara, a luat lecţii de înot la un ştrand din Târgu Jiu. Petre Scurtu spune că înainte de a deveni şef al statului trebuie să fie marinar, iar pentru o asemenea carieră s-a pregătit încă de pe acum, luând lecţii de înot. A avut nevoie de „aripioare” doar în primele şase lecţii, acum fiind un bun înotător.

Scurtu a încheiat lecţiile de înot înainte de a merge la şcoală, unde este în clasa a doua, la deschiderea anului şcolar el primind şi o felicitare chiar de la Maria Băsescu. Soţia preşedintelui i-a trimis o urare de mult succes la învăţătură după ce şi „Micul Băse” a felicitat-o pe aceasta de ziua sa onomastică. „Şi eu i-am trimis doamnei la Cotroceni o felicitare portocalie de Sfânta Maria Mare. Dumneaei nu m-a uitat şi acum mi-a trimis o felicitare cu un trandafir portocaliu, care îmi place foarte mult”, declară Petre, puştiul spunând că el nu va renunţa la culoarea portocalie, chiar dacă „portocalii” se pregătesc să devină „verzi”. (G.C.)

Vizualizări: 202

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: