Mierea de la UE, verificată în laboratoare

Direcţia Publică de Protecţie Socială Târgu Jiu distribuie în continuare pachetele cu alimente de la Uniunea Europeană. Au fost acordate bonuri de ordine beneficiarilor acestui sprijin până la finele lunii viitoare. Singurele produse care nu au ajuns în posesia DPPS Târgu Jiu sunt conservele de carne şi mierea. Acest ultim produs, mierea, este o noutate, în sensul că, până în prezent, beneficiarii nu au mai primit. Dat fiind faptul că la nivel naţional există suspiciuni în ceea ce priveşte compoziţia mierii distribuite beneficiarilor, Direcţia Publică de Protecţie Socială Târgu Jiu a decis să testeze produsul în laboratoare specializate imediat ce va sosi produsul şi mai apoi se va trece la distribuirea lui. „Au venit toate, mai puţin conserva de carne. Cu mierea este o problemă la nivel naţional, am aflat că ar fi o problemă de calitate. Noi n-am primit deloc la Târgu Jiu. În momentul în care suntem deja informaţi că e o problemă de calitate, dacă o să primim miere o să ne rezervăm dreptul să facem şi noi analizele necesare pentru că sunt cetăţenii noştri, nu ne putem permite să-i punem în pericol. Din câte am înţeles, s-a constatat că în cutii nu era miere, era un fel de sirop de zahăr foarte concentrat. Destul de nociv pentru organism. Este o informaţie pe care nu o putem ignora”, a declarat Teodora Ciobanu, directorul Direcţiei Publice de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu. 

Vizualizări: 169

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: