Mijlocaşul Răuţă, pandur pentru trei ani

Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a perfectat marţi transferul mijlocaşului Alexandru Răuţă de la CS Mioveni. Jucătorul de 23 de ani, care a făcut parte din naţionalele României Under 19 şi Under 21, a semnat un contract pentru trei ani şi jumătate cu Pandurii Târgu Jiu.

Cel de-al doilea transfer perfectat de Pandurii Târgu Jiu este cel al mijlocaşului Alexandru Răuţă, jucător de 23 de ani transferat de la CS Mioveni, formaţie clasată pe locul cinci în liga a II-a dar la numai patru puncte de locul I, anunţă clubul pe pagina oficială. Transferat de la FC Argeş Piteşti de echipa de la Mioveni în 2013, Răuţă a fost căpitan al formației argeșene în ultimele sezoane. „Mijlocaşul defensiv s-a remarcat prin evoluţii foarte bune atât în campionat pentru CS Mioveni cât şi în Cupa României unde echipa sa a eliminat sezonul trecut formaţii titrate din Liga I, echipe în vizorul cărora jucătorul a intrat după meciurile respective. Dorit în acest sezon de Astra, Dinamo și CSU Craiova dar curtat și de Steaua sezonul trecut, Rauță a ales să joace pentru Pandurii Târgu Jiu, echipă cu care a semnat un contract pentru trei ani şi jumătate”, scrie panduriics.ro.

Jucătorul s-a alăturat deja lotului echipei Pandurii la Cadiz şi se pregăteşte sub comanda antrenorului Edward Iordănescu. „La Mioveni, consider că mi-am făcut treaba şi am ajutat clubul până acum. În plus, dacă există şansa să ajungi la o echipă de Liga 1, nimeni nu vrea să o rateze. Sunt şi alte condiţii financiare şi am o vârstă, am deja 5-6 ani în Liga a 2-a, a spus Alexandru Răuţă pentru siteul Liga 2.ro înaintea perfectării acestui transfer.

Între timp Răuţă a ales să vină la Pandurii şi a declarat că a contat foarte mult discuţia cu antrenorul Edward Iordănescu: „Sunt foarte bucuros că am ajuns la Pandurii. Am dat de un grup minunat. Toată lumea ştie că această echipă e bună şi, deşi ştiu că nu e uşor, vreau să mă impun să joc la prima echipă. M-au mai vrut Dinamo şi Astra, dar eu am ales Pandurii. Chiar cred că putem lua titlul, orice e posibil. Muncim mult şi sperăm să ne atingem obiectivul. În play-off se poate întâmpla orice. Antrenorul a contat mult în alegerea echipei. Am vorbit mult cu domnul Iordănescu, m-a dorit mult şi am decis să vin aici”, a declarat Alexandru Răuţă pentru gsp.ro.

Vizualizări: 172

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: