Tânărul jucător al Energiei Pandurii, care a trecut la doar 23 de ani peste o boală cumplită a povestit recent ce a simţit atunci când a aflat că are cancer şi cum a trecut peste boală. Chiar dacă mama sa se opune reveniri pe teren, Milan Vukas spune că viaţa lui e handbalul şi nu poate trăi fără să mai joace.

Reporter: Cum te-ai simţit când ai aflat că suferi de o boală atât de gravă, o boală care de cele mai multe ori ucide?

Milan Vukas: Nu ştiam ce să cred, pentru prima dată în viaţa mea m-am gândit că voi muri! Moartea e un sentiment foarte rău. Am doar 23 de ani şi sunt tânăr, e cumplit să treci prin asta. Dar după ce mi s-a pus diagnosticul, am vorbit cu medicii de la Belgrad, unde avem doctori foarte buni m-am mai liniştit. Medicul meu mi-a spus că situaţia e gravă şi că trebuie să fac chimioterapie şi după o nouă scanare vom vedea care e rezultatul, dacă e bun sau rău.

Rep.: Se poate spune că ai fost norocos dintr-un anumit punct de vedere pentru că boala a fost descoperită devreme?

M.V.: Da, am fost norocos pentru că rezultatul biopsiei a fost bun. În 99 % din cazurile acestea oamenii nu simt durerea şi sunt diagnosticaţi târziu. Eu am simţit durerea şi de aceea spun că am fost norocos. Testele tumorii au ieşit bine şi am avut noroc pentru că metastaza se putea extinde în organism şi putea afecta mai ales sistemul respirator şi atunci devenea periculoasă. Dar eu am avut noroc pentru că acest cancer nu a intrat în metastază şi nu a acţionat.

Rep.: Cine ţi-a fost alături în toată această perioadă foarte grea?

M.V.: Toată lumea mi-a fost alături, colegi, familie şi toţi prietenii mei din Serbia. Dar normal familia mea e totdeauna cu mine, am stat foarte mult în spital, am făcut trei cicluri de chimioterapie şi nu a fost deloc uşor. Nu au fost şedinţe de chimioterapie atât de puternice dar un astfel de ciclu presupune cinci zile de tratament şi în fiecare zi şi după o scurtă pauză începeam din nou. A fost greu pentru că nu e deloc confortabil şi îţi cade părul după tratament.

Rep.: Ce va urma acum, vindecarea este completă sau va mai urma o perioadă de tratament?

M.V.: Nu e uşor de spus acum că vindecarea e completă dar e spre bine. Pentru că tipul meu de cancer nu e chiar atât de grav şi asta e bine pentru mine.

Rep.: Când ai aflat de această boală, te-ai gândit că ai terminat şi cu sportul sau ţi s-a spus ceva de genul acesta, când ai aflat că boala se poate totuşi trata?

M.V.: Da, m-am gândit dar ştiu mulţi sportivi celebri care au continuat să facă sport după tratament. E foarte cunoscut cazul lui Lance Amstrong care a continuat cu succes chiar ciclismul după ce s-a vindecat sau fostul fotbalist Luboslav Penev, care de asemenea s-a vindecat repede şi a jucat apoi fotbal din nou. Aşa şi eu ştiam că voi mai putea juca dar nu imediat. Problema acum nu e că nu pot face sport ci că acel tratament, chimioterapia, afectează de regulă ficatul şi e nevoie de timp pentru a se regenera. Deocamdată nu pot face antrenamente foarte grele şi trei sau patru luni voi face doar antrenamente uşoare. După aceea voi relua antrenamentele, probabil din septembrie, iar din startul sezonului viitor cred că voi putea juca din nou.

Rep.: E clar că tu asta îţi doreşti cel mai mult, dar familia a fost de acord să continui acest sport?

M. V.: Nu chiar, poate mama a fost puţin supărată că vreau să continui. Fiind ceva mai emoţionată şi afectată  mi-a spus „Nu mai juca!”, dar toate mamele din lume ar fi spus la fel pentru că au grijă de copii lor şi vor să nu se mai expună după ce trec prin astfel de perioade. Eu îi înţeleg îngrijorarea mamei, dar iubesc handbalul pentru că e viaţa mea!

Rep.: Ai o prietenă care e handbalistă în România şi la echipa naţională a Serbiei, ţi-a fost şi ea alături?

M.V.: Da, dar acum are şi ea probleme cu ligamentele s-a operat şi nu e bine. Ultimi doi ani au fost foarte grei pentru amândoi.

Au consemnat Monalisa POPESCU, David CONSTANTINESCU