Un camion plin de mineri, anul 1990, luna iunie. Fețe agresive, dure, puse pe scandal. Oamenii sunt urcați inclusiv pe cabină, agită bâte, vociferează și seamănă panică în jur. Doi dintre ei țin o pancartă. Nu mai știu ce scria pe cea originală. Eu m-am gândit că cel mai bine ar merge scris pe ea, având în vedere mineriada care se petrece în cultura românească de câteva săptămâni încoace, ”NU VREM BALERINI STRĂINI!”.

Minerii din ’90 nu erau doar mineri. E greșit să aruncăm anatema asupra acestei meserii, una care în aproape toate celelalte țări ale planetei e considerată respectabilă, ba chiar eroică. De fapt, acei mineri erau expresia fioroșilor români din acele vremuri. Acei români fioroși care vituperau la adresa Regelui, a lui Radu Câmpeanu sau a lui Corneliu Coposu, în timp ce-l adulau pe Iliescu și toată șleahta lui de comuniști respălați. Aceiași care au votat în proporție covârșitoare în duminica orbului. Și, desigur, aceiași care în prezent se uită la Antena 3.

Acei români nu au murit. Nu doar că nu au murit, nici măcar nu au îmbătrânit. Pentru că acei români au avut copii pe care i-au crescut în același spirit: de ură nejustificată pentru tot ce vine din afară combinată, automat, cu dragoste la fel de nejustificată pentru tot ce e românesc. Dacă nu știți cine sunt, uitați-vă la scandalul de la operă și descoperiți-i în noua lor calitate de ”hartiști”.

Uitând că românii înșiși nu sunt nimic original, fiind, la rându-ne, rezultatul unei corceli dintre un mare imperiu și-un trib cam primitiv, naționaliștii de curul vacii discriminează pozitiv orice rahat, atâta timp cât rahatul este 100% românesc. Și a venit vremea rahatului românesc din cultură să fie adulat.

Că xenofobia și prostia se manifestă chiar și la nivel de Operă Română nu trebuie să ne mire. Marii artiști nu trebuie confundați mereu, musai, cu marii oameni de gândire. Din contră, aș zice. Actorii (cu excepții celebre și recunoscute, bineînțeles) au de obicei un IQ discutabil și o charismă care se bazează aproape exclusiv pe talentul de imitație. Mă gândesc că la fel o fi și cu balerinii. Tiberiu Soare, liderul mujicilor care vor să-i dea afară pe balerinii străini din țară, pentru că (citez din argumentația SF a cretinilor) ”instituția se numește Opera NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI”, este doar un exemplu de prostălău ajuns șef, în această țară tristă, plină de humor.

Am fost o singură dată la balet, dar atunci am avut norocul s-o văd pe Alina Cojocaru. Am și acum convingerea că au existat puține lucruri în toată istoria lumii mai grațioase, mai divine, mai feminine și mai frumoase decât acea reprezentanție. M-am îndrăgostit fără leac și fără măsură, așa cum sunt convins că s-a îndrăgostit orice bărbat, orice femeie sau orice copil care au văzut-o pe Alina dansând. Așa că mergeți pe mâna mea și pe vârfurile Alinei: când o asemenea făptură divină spune ceva, e ca și când ne-ar vorbi Dumnezeu însuși. Să o ascultăm, deci. Să-L ascultăm.