Minerii din Mătăsari, interesaţi de locurile lor de muncă

Spre sfârşitul campaniei electorale, candidatul PDL la Camera Deputaţilor pentru colegiul IV, Militaru  Constantin Severus, s-a aflat în mijlocul minerilor din zona Mătăsari. Deşi  a mai stat de vorbă cu ei în această lună.  Militaru a fost chemat de către reprezentanţi sindicali de aici, pentru că oamenii pun din ce în ce mai des întrebări referitoare la siguranţa locurilor lor de muncă, în contextul creării noii companii energetice, care urmează a fi privatizată, conform intenţiilor anunţate ale guvernului  PNL – PSD.

Şi chiar aşa a fost: oamenii l-au asaltat cu întrebări, mai multe decât la începutul campaniei, dovadă că au ascultat şi au citit despre candidaţii lor. Severus Militaru le-a explicat din nou colegilor de breaslă ce înseamnă această companie, cine este interesat de crearea ei şi de ce. El a precizat că, odată ajuns la guvernare, PDL va desfiinţa imediat acest monstru energetic pe care cele două partide din guvern l-au înfiinţat în ideea că  vor guverna împreună, dirijând industria energetică după bunul plac. “Nu vom tolera să fie vândute nici exploatările miniere, nici termocentralele. Acestea sunt obiective strategice pentru orice ţară şi atunci când vom ajunge la guvernare vom iniţia legi care să nu permită nici unui investitor privat, oricât de multe lichidităţi ar avea, cumpărarea lor”.

Militaru a dat asigurări că locurile de muncă ale minerilor nu sunt în pericol într-o guvernare PD L, că tocmai asta a fost intenţia sindicatelor când au trimis în Parlament oamenii lor, de a nu permite distrugerea sistemului minier şi energetic şi de a ajuta la realizarea altor investiţii în Gorj, pentru sporirea locurilor de muncă.  Una dintre investiţii este chiar termocentrala de la Motru, a cărei construcţie ar fi fost începută astăzi dacă actualul guvern PNL – PSD nu ar fi blocat continuarea proiectului.  Şi despre pensionare le-a vorbit Severus Militaru fiindcă de mulţi ani încoace el promovează pensionarea angajaţilor unităţilor miniere de suprafaţă la 55 de ani, dar deputaţii şi senatorii de Gorj au refuzat să o ia în considerare. Acesta este primul dintre proiectele de lege pe care le are pregătite pentru a le duce spre aprobare în Parlamentul României.

Minerii i-au povestit colegului lor, astăzi candidat la Camera Deputaţilor, despre cum a decurs la ei campania electorală. Unii s-au ales cu căciuliţe şi fulare roşii, alţii au primit mititei şi sarmale, dar sunt scârbiţi de ideea că atât valorează ei pentru cei care s-au gândit că le pot cumpăra votul. “A venit PSD–ul şi ne-a promis lapte şi miere pe străzi, a venit PNL-ul şi a adăugat şi frişcă la promisiuni… dar, ne gândim noi, dacă nici PSD-ul şi nici PNL-ul nu mint, atunci de ce nu le-avem de pe acum, doar primarul nostru e psd-ist “, au spus oamenii. 

“O vorbă încetăţenită în politica românească spunea că oamenii buni stau deoparte… ei, bine, cred că a venit vremea să nu mai stăm deoparte, să primenim clasa politică de la Bucureşti cu oameni tineri, competenţi, cinstiţi, cu oameni care trăiesc acolo unde candidează fiindcă numai aşa au interesul să schimbe zona în bine. Tocmai aceea am acceptat să candidez pentru Camera Deputaţilor. Ştiu care sunt problemele acestei zone, mă confrunt cu ele, asemeni tuturor de ani buni şi cu dezamăgire constat că, în loc să se amelioreze sau să se rezolve, devin pe zi ce trece mai grave şi mai periculoase, atât pentru noi, dar mai ales pentru copiii noştri“, a spus Militaru minerilor la Mătăsari. În Gorj, oamenii care alcătuiesc puterea politică sunt cam aceiaşi de 10 ani, iar cei mai mulţi nu au făcut nimic pentru judeţ, exceptând afacerile personale.

Cei ce lucrează în exploatările miniere din zona Mătăsari le-au oferit din nou reprezentanţilor PD L susţinerea lor,  asigurându-i că de data aceasta nu vor vota programe şi lozinci, ci oamenii care se angajează pentru înfăptuirea lor. Lipsa de seriozitate şi demnitate a oamenilor politici care au guvernat până acum i-a făcut pe gorjeni să aibă încredere în politicienii tineri şi mai ales în cei care trăiesc şi muncesc ca şi ei, doi dintre aceştia fiind Ion Ruşeţ şi Severus Militaru, reprezentaţi sindicali pe care localnicii îi cunosc de copii şi datorită cărora minerii şi energeticienii din Jilţ – Turceni şi cei de la Motru au dobândit multe drepturi  în decursul anilor.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: