Ministrul Turismului caută soluţii pentru Transalpina

Hotelierii din Rânca au profitat de prezenţa ministrului Turismului în Gorj, pentru a-i înainta un memoriu prin care şi-au prezentat problemele cu care se confruntă. Ministrul Florin Jianu le-a promis că-i va sprijini şi că va face demersuri în vederea redeschiderii Transalpina. Ministrul pentru IMM şi Turism şi-a luat angajamentul că va duce la bun sfârşit şi demersurile pentru înscrierea Ansamblului Brâncuşi în patrimoniul UNESCO.

Rep.: Aţi primit un memoriu de la hotelierii din Rânca. Ce le transmiteţi?

Florin Jianu: Cunosc problema legată de Transalpina. Chiar în această dimineaţă am avut o discuţie cu directorul CNADNR. Am stabilit ca acesta să trimită o echipă în teritoriu şi să marcheze cele 4-5 zone care sunt cu probleme. Ne preocupă, bineînţeles, siguranţa rutieră, dar în aceeaşi măsură ne preocupă şi proprietarii de pensiuni şi oamenii care desfăşoară activităţi de turism în zonă. În acest sens, CNADNR va trimite o echipă să delimiteze acele zone. La Rânca se circulă fără nici un fel de restricţie, dincolo de Rânca drumul este declarat închis.

Rep.: Şi totuşi, CNADNR dă permanent comunicate că nu se circulă pe Transalpina.

Florin Jianu: Până la Rânca se circulă fără nici un fel de restricţie. Dincolo de Rânca, drumul este declarat închis. Subliniez acest lucru că oricine vrea să circule o face pe propria răspundere, dar am putut să obţinem acest lucru ca domnul director să meargă acolo să marcheze aceste zone. Am vizitat zona Rânca de mai multe ori. Este o zonă în dezvoltare, o zonă frumoasă, atractivă, care atrage turişti nu numai din regiune, ci din toată ţara.

Rep.: O problemă ridicată de autorităţile locale se referă la promovarea turistică a operelor lui Brâncuşi de la Târgu Jiu.

Florin Jianu:  Cât priveşte integrarea lui Brâncuşi în patrimoniul UNESCO, aş dori să-mi asum această sarcină din partea Guvernului, să urgentăm demersurile pentru acest lucru. O să-mi fac temele şi o să iau de la domnul preşedinte al Consiliului Judeţean şi de la echipa dânsului materialele necesare, o să mă ocup de acest lucru şi o să revin în Gorj pe măsură ce lucrurile evoluează.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: