Mișcarea deloc populară

Aș vrea să scriu ceva de bine de noua formațiune lansată ieri (în curând partid), doar că nu prea știu ce. Anti-USL nu sună rău, doar că eu, nefiind USL-ist, am nevoie de mai mult decât anti-ceva. Or, n-am prea auzit nimic. Asta și pentru că Mișcarea Populară și-a ales un nume ușor paradoxal, având în vedere cât de nepopulari sunt oamenii din spatele ei. Așadar, n-am de ales. Trebuie să fac ca-n bancul cu țăranul și vaca. Aduc Mișcarea Populară ici, sus, nu ca s-o vând, pentru că oricum nu e bună de nimic, ci ca s-o fac de râs.

A câta oară încearcă agaricii ăștia de dreapta să creeze o alternativă inteligentă și mai curată la USL? Ați și uitat de ARD, nu? Mamă, cu cât tam-tam o lansaseră și pe aia! Mai-mai că uitasem că PDL-ul e practic singurul partid din ea. Sau că își pun nădejdea într-un nesărat ca MRU. Apropo, Forța Civică mai e de actualitate? Dar ăla al lui Neamțu? Hai, că de ăla chiar c-am uitat cum se numește. Fărâmițându-se, relipindu-se și înființându-se într-o veselie, dreapta românească a reușit să se autosaboteze. Ba chiar să se autodesființeze. Acum, USL-ul ar lua probabil 90%, nu 70, ca data trecută. E și greu să ia mai puțin, pentru că în curând va fi singura formațiune politică din România.

Dar nu, Mișcarea Populară vrea să ne arate că se poate. Tot cu ăia. Cu intelectualii nesărați. Și cu blonda care n-ar mai câștiga niște alegeri nici dacă ar vota doar familia ei. Adevărul e că, cu toate bubele lui, impotenții ăștia reușesc să-l facă pe Băsescu să arate foarte bine. Ba chiar să pară că nu-l merită. Iar sondajele nu vor face decât să ne confirme asta. Păcat că nici măcar așa nu va ajunge Căcărău președinte. Păcat de el, adică.

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: