Credeam că Mişcarea Populară este un moft de-al preşedintelui Băsescu prin care vrea să adune la un loc toate forţele politice nemulţumite în propriile partide. Credeam că o va forma din ceea ce se poate desprinde, din nemulţumiţi, din supăraţi, din cei care n-au ajuns unde şi-au propus şi-şi doresc cu orice chip. Toţi aceştia ar fi trebuit să intre în această mişcare doar pentru că le-ar fi fost peste mână să se înscrie în PDL ca să nu se zică şi despre ei că sunt traseişti politic, că umblă după ciolan. Ar fi fost o altfel de racolare de cadre de nădejde, şcolite la diferite partide care şi-ar fi găsit un loc sub soare şi de ce nu, un loc în structurile de conducere ale acestei formaţiuni. Dacă dau crezare informaţiilor care spun că această mişcare are ca domenii de activitate educaţia, instruirea, divertismentul, serviciile ştiinţifice şi tehnologice, servicii juridice personale şi sociale, atunci nu pot să nu cred că de fapt ceea ce părea o construcţie politică este de fapt un ONG ca atâtea altele care vrea să presteze către populaţie tot felul de activităţi, unele dintre ele destul de bănoase. Declaraţiile prim-vicepreşedintelui PDL, Sorin Frunzăverde, legate de categoriile sociale care ar putea să se înscrie în ONG-ul pe care ar vrea să-l păstorească tacit, cum a spus Baconschi, denotă că Mişcarea ar fi un  fel de ghiveci din care nici dracu nu mai poate să înţeleagă ceva. Potrivit lui Frunzăverde, ”din Mişcarea Populară ar trebui să facă parte grupări politice, reprezentanţi ai societăţii civile, ONG-uri, grupări sindicale, dacă vor dori, dar şi persoane fizice”. Faptul că politicienii fac ce fac şi tot se combină cu sindicatele m-a lăsat perplex în condiţiile în care liderii importanţi ai PDL, naşul acestei mişcări, au reclamat de atâtea ori soluţia imorală adoptată de PSD, care a încheiat de-a lungul timpului tot felul de protocoale de sprijin cu tot felul de federaţii sindicale. Puterea sindicatelor s-a dus de mult, în anii 90, când ele au însemnat ceva, pe când acum au ajuns doar nişte construcţii confiscate de lideri aleşi pe viaţă, îmburgheziţi şi dispuşi să-şi vândă influenţa iluzorie la toţi fraierii din structurile politice. Dacă într-o aşteptată formaţiune politică despre care se credea că va fi un fel de Albă ca Zăpada cei doi taciţi conducători provizorii Frunzăverde şi Baconschi fac ghiveciul pe care-l anunţă atunci Mişcarea are toate şansele să se nască moartă  sau să fie confiscată de sindicate prin persoane interpuse, care şi-au ratat cariera politică dacă au avut vreodată una. Până la urmă, cred că PDL-ul face bine că se ţine, deocamdată, departe de asemenea construcţie ce seamănă mai degrabă cu o groapă de gunoi politic. Că lucrurile se îndreaptă înspre ceea ce cred eu că va fi în final o dovedeşte şi încetineala care urneşte chestiunea şi mai ales persoanele desemnate să se ocupe tacit sau nu de  problemă.