Mitomanii de la Târgu Jiu

Primarul Florin Cârciumaru şi echipa lui de incompetenţi în d’ale lui Brâncuşi au reuşit să intre în istorie ca fiind oamenii care au blocat pentru totdeauna posibilitatea ca ansamblul monumental creat de Brâncuşi la Târgu Jiu să intre în patrimoniul mondial. Au făcut o documentaţie în bătaie de joc, cei de la Ministerul Culturii au fost la fel de „lasă-mă să te las”, iar rezultatul a fost că UNESCO a respins o candidatură pe care nu a înţeles-o. Şi nu a înţeles-o pentru că a fost prost explicată.

Dacă Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului ar fi fost la Paris, ansamblul era de mult pe lista UNESCO. Acolo, atelierul în care a lucrat Brâncuşi este loc de pelerinaj pentru milioane de turişti pe an. Dacă operele ar fi fost la New York, erau o adevărată fabrică de bani pentru metropolă. În SUA, Brâncuşi este un nume de referinţă pentru sculptura modernă, iar operele muzeale ale acestuia sunt vândute pe zeci de milioane de dolari la licitaţie.

Ceea ce a lăsat Brâncuşi la Târgu Jiu depăşeşte în valoare orice operă creată de acesta în alte colţuri ale lumii. Târgu Jiu are un adevărat muzeu în aer liber, iubit de localnici, deşi semnificaţiile operelor, în infinite interpretări, sunt prea puţin cunoscute. Este incredibil cum în secolul XXI autorităţile din Târgu Jiu îl pot batjocori în continuare pe Brâncuşi, mimând că îi înţeleg opera şi valoarea. Modul în care au spălat operele din piatră cu jet de apă sub presiune, deşi în caietul de sarcini scria jet de aer cald, rămâne un reper de incompetenţă şi batjocură. Iar organele de anchetă nu au reuşit să sancţioneze vinovaţii, deşi episodul a fost unul filmat şi difuzat la televizor, iar documentele sunt clare. La fel, modul în care Coloana Infinitului este lăsată pradă ruginii arată cât de mult le pasă. Bani pentru heliporturi pe care să pună tarabe cu mici şi bere au avut, bani să tragă utilităţi în cartiere făcute în câmp de funcţionarii primăriei şi alţi ştabi au avut. Pentru Coloană nu.

Poate că este mai bine ca actuala echipă de la primărie să nu mai facă nimic pentru Brâncuşi. Pentru că de câte ori face ceva, distruge. Acum, a luat şansa oraşului Târgu Jiu de a fi cunoscut în lume. Şi ce fac aceşti oameni de la primărie de ruşine? Primarul Cârciumaru dă vina pe Ministerul Culturii, viceprimarul Vână spune că dosarul nu a fost respins, ci retras, celălalt viceprimar, Aurel Popescu, infirmă retragerea candidaturii. Şi, cu toţii mint că mai fac o încercare, că nu se lasă. Doar că nu mai este posibil. Şi totuşi, mint. Pentru că nu-i ia nimeni cu parul, să-i trimită acasă.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: