Mitrescu a dat explicaţii la poliţie

Liderul de sindicat de la „Energia“ Rovinari, Constantin Mitrescu, a dat explicaţii la poliţie după de preşedintele clubului CS Pandurii Târgu-Jiu, Mihai Prunariu, a depus o plângere penală împotriva sa pentru abuz de încredere pentru că sindicalistul a refuzat să dea înapoi una din maşinile primite spre folosinţă. Mitrescu rămâne ferm pe poziţii şi spune că maşina a fost achitată şi aparţine sindicatului. „Maşina este plătită, am făcut dovada că este plătită, că există acel contract în care se spune că până la sfârşitul anului se va trece în proprietatea clubului după ce se plătesc taxele de leasing. Am avut o corespondenţă, le-am trimis ce mi-au cerut, le-am făcut adresă, văd că nu-mi răspund. Am fost şi am dus o declaraţie şi toate actele din care rezultă că acest microbuz a fost plătit în totalitate clubului Pandurii. Am fost şi la poliţie şi am făcut dovada că a fost plătit acest microbuz. Am dus actele care mi s-au cerut şi aşteptăm din partea clubului să ne trimită o adresă, inclusiv poliţiei, vis-a-vis de acest aspect”, a spus Constantin Mitrescu. Pe de altă parte, prin gura târgului se zvoneşte că în AGA la Pandurii s-ar fi discutat despre posibilitatea de a da maşinile din dotarea clubului în comodat către CE Oltenia. (A.P.)

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: