Mitrescu: Călinoiu a ştiut de căratul morţilor la vot

Liderul sindical Constantin Mitrescu îi răspunde lui Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, care a spus că sindicalistul vâna oameni pe care să-i ducă la vot la alegerile trecute. „I-am văzut pe Mitrescu şi pe Trufelea (n.red- Cosmin Trufelea, membru PDL) la Câlnic şi îi vâna pe oameni şi îi ducea la vot. Nu se mai întâmplă ce se întâmpla odată“, a declarat Ion Călinoiu la un post local de radio. Mitrescu spune că Ion Călinoiu trebuie să-şi facă bagajele pentru că se va dovedi că are legătură cu dosarul Referendum, cel în care sunt cercetaţi penal vicepremierul Liviu Dragnea şi câteva sute de persoane din Gorj. „Cu autocarul sunt duse sute de persoane la audieri la DNA. Cei mai mulţi din Gorj. Asta spune ceva de preşedintele acestui judeţ, Ion Călinoiu. El a fost cureaua de transmisie a lui Liviu Dragnea în Gorj. Preşedinţii de secţii nu au făcut ce au făcut de capul lor. Călinoiu e implicat şi ar trebui să-şi facă bagajele. El a ştiut de votul multiplu şi căratul morţilor la vot. Cea mai mare fraudă la  vot este în Gorj, unde conduce Ion Călinoiu“, a declarat Constantin Mitrescu. (M.M.)

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: