Mitrescu: Transferul contribuţiilor ne-a dat peste cap

Comisia administraţie-sindicate care lucrează la armonizarea salariilor din Complexul Energetic Oltenia are o nouă problemă pe cap. Trebuie să facă simulări pornind de la faptul că de la 1 ianuarie contribuţiile vor fi transferate de la angajat la angajator. „Ne-a cam dat peste cap treaba asta, că le cam făcusem grilele”, a spus Constantin Mitrescu, prim-vicepreşedinte la Sindicatul Energia Rovinari.

Subcomisia care lucrează la armonizarea salariilor s-a întrunit luni într-o şedinţă de lucru. „S-a lucrat pe grilele de salarizare, trebuie să fim foarte atenţi să nu piardă vreun salariat. Noi pregătim aceste grile pentru negocierea contractului colectiv de muncă din primăvară, dar acum trebuie să ţinem cont că la 1 ianuarie apare problema cu transferul contribuţiilor de la angajat la angajator”, a spus Mitrescu, menţionând că este nevoie de noi simulări. „Avem acele clase de la minim la maxim şi vă daţi seama că avem un etalon la care să ne raportăm. Acum trebuie să refacem calculele”, a spus Mitrescu.

Problema va fi luată în discuţie şi miercuri, 29 noiembrie, în şedinţa comisiei mixte. Tot atunci vor fi discuţii cu privire la introducerea unor sporuri în salariul de bază. Măsura este agreată de unele sindicate şi respinsă de altele.

Cu privire la repartizarea rezervei la fondul de salariu, o şedinţă clarificatoare va fi pe 11 decembrie.

Vizualizări: 2,889

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: