Morega, convins că foştii directori din minerit şi energie sunt anchetaţi politic

Deputatul Dan Ilie Morega consideră că noile dosare în care sunt cercetaţi penal directori din minerit şi energie au caracter „politic”. Liderul PNL Gorj a declarat ieri că procurorii nu au dovezi solide prin care să argumenteze nici măcar trimiterea sa în judecată alături de fostul ministru al muncii, Paul Păcuraru, cu atât mai mult în cazul directorilor cercetaţi acum, prin disjungerea dosarului iniţial. „Este o a doua mare stupizenie, după trimiterea mea în judecată şi a domnului Păcuraru. M-am consultat şi eu inclusiv cu persoane care au activat în Parchet şi care acum sunt avocaţi şi care m-au asigurat că nu există probe în aceste anchete. Sunt dosare politice, ca dovadă că, în cazul directorilor, totul a devenit public în ziua schimbării lor din funcţii”, a menţionat Morega.

Liderul PNL Gorj a fost trimis în judecată, alături de fostul ministru Paul Păcuraru, pentru dare, respectiv, luare de mită, într-un dosar în care procurorii anticorupţie au cercetat felul în care firma fiului fostului ministru a obţinut contracte la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, la Complexul Energetic Turceni şi la Regia Autonomă de Activităţi Nucleare Romag Drobeta Turnu Severin.

Procurorii au disjuns dosarul şi au început cercetările faţă de cei trei foşti directori ai unităţilor amintite, Eugen Davidoiu, Dumitru Cristea şi, respectiv, Constantin Săceanu, aceştia fiind acuzaţi de abuz în serviciu. Cei trei sunt cercetaţi pentru că ar fi favorizat firma lui Mihnea Păcuraru, Intratest SRL, la câştigarea unor licitaţii, după ce Dan Ilie Morega şi Paul Păcuraru ar fi convenit ca, în schimb, să fie numit în fruntea Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj o persoană agreată de liderul PNL Gorj, respectiv pe George Romanescu.

Morega susţine însă că numirea provizorie a lui Romanescu la şefia ITM Gorj s-a făcut şi cu sprijinul fostului prefect al judeţului, Ştefan Popescu Bejat şi că nu are vreo legătură cu licitaţiile la care a participat firma lui Mihnea Păcuraru.

„La Turceni licitaţiile au avut loc înainte ca liberalii să preia conducerea complexului energetic, iar postul de la ITM nu putea rămâne liber pentru că şi aşa instituţia nu funcţiona cum trebuie fără un şef. Romanescu a fost o scurtă perioadă şef acolo şi, ca dovadă că nu a fost vreo înţelegere, aşa cum spun procurorii, şi acum este tot un şef interimar. Toată ancheta se bazează numai pe speculaţii şi interpretări şi, o spun încă odată, are caracter politic”, afirmă Morega.

Vizualizări: 78

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: