Morega: Graure a fost schimbat pentru că făcut multe plotogării

Deputatul Dan Ilie Morega a primit în sfârşit un răspuns de la Ministerul Finanţelor după controlul făcut de ANAF la companiile din Gorj. Morega a declarat ieri că Octavian Graure a fost demis în urma acestor controale. De menţionat ar fi că acest control a fost în iulie 20011, iar Graure a fost schimbat acum o săptămână. „În minerit se petrec o serie întreagă de hoţii care încarcă preţul de cost. Peste 80% din contractele acordate în ultimii trei ani au fost prin negociere directă şi doar 20 la sută prin licitaţii şi mult mai multe din aceste hoţii în capul căreia este maestrul de ceremonii Condescu. Schimbarea lui Graure s-a făcut în urma controalelor care au existat acolo iar în discuţia mea cu dl ministru Lucian Bode, un om de toată isprava şi pregătit profesional, a recunoscut că au fost multe plotogării şi nici nu a crezut că pot fi atât de multe la complexul Turceni. Eu aş vrea numai câteva să vă spun: cheltuieli sportive, 63 de mld, cheltuieli ilegale pentru contracte în domeniul juridic 17 mld, falsuri, denaturarea rezultatelor financiare, contracte ilegale cu sindicatele. Este jaful secolului“, spune Morega. „Datorită multitudinii şi gravităţii abaterilor constatate şi faptului că acestea pot întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală, ANAF a înaintat cele trei acte de control la Direcţia Naţională Anticorupţie, în vederea continuării cercetărilor“, se arată în răspunsul primit de Morega. Acesta a mai primit promisiunea că în controalele din 2012 va lua în seamă şi „aspectele semnalate de domnul deputat Dan Morega, care nu au făcut obiectul controalelor financiare efectuate în anul 2011“. Deputatul a mai spus că are o părere bună despre noul director Marian Motocu.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: