Morega lipseşte de la moţiune

Deputatul independent Dan Morega va lipsi de la votul cu privire la moţiunea de cenzură, deşi anterior declarase că va vota pentru înlocuirea Guvernului Boc. Acesta afirmă că are motive personale să lipsească, dar şi politice, după ce a văzut disensiunile apărute între PSD şi PNL, ca partide care au iniţiat moţiunea de cenzură.„Am un frate bolnav, care miercuri va fi operat pe inimă şi trebuie să fiu la Timişoara, acolo unde va avea loc intervenţia chirurgicală. Dacă din cauza mea va pica moţiunea o să îmi asum responsabilitatea şi îmi pun demisia la bătaie. Opoziţia este însă, din păcate, într-o degringoladă totală înaintea acestei moţiuni şi demersul lor e sortit eşecului”, spune Morega.

Deputatul independent nu crede că moţiunea va avea numărul suficient de voturi pentru a trece, el fiind de părere că, în cele din urmă, aceasta nici nu va mai fi supusă la vot. „Dacă parlamentarii puterii nu votează, iar de la opoziţie şi independenţi mai absentează s-ar putea să nu mai fie cei 236 care să voteze, teoretic, în favoarea ei şi, ca urmare, să nu mai fie supusă la vot. Nici pe PSD şi nici pe PNL nu i-a interesat deloc moţiunea, ci cum să împingă populaţia de la spate la miting pentru a da joc cu Guvernul, de parcă am fi în America de Sud. Dacă cele două partid şi-ar fi coagulat forţele altfel ar fi stat lucrurile, dar, aşa, se confirmă ceea ce spun eu de aproape două luni, că moţiunea a picat chiar dinainte de a fi redactată”, menţionează Morega.

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: