Morega nu crede în promisiunile lui Dian

Fostul lider al liberalilor din judeţ a ieşit ieri la rampă cu declaraţii nu tocmai favorabile pentru noul preşedinte al PNL Gorj, Dian Popescu fiind criticat de Dan Morega pentru promisiunile făcute şi în baza cărora a fost votat. Deputatul care a demisionat din partid la începutul verii nu crede că ambiţiile politice ale urmaşului său sunt realizabile. „Vrabia mălai visează”, spune Morega atunci când comentează propunerile lui Popescu de a avea în următorii 4 ani aproape jumătate dintre primarii din judeţ colegi de partid de-ai săi, ceea ce presupune o dublare a numărului actual. Oferta electorală a lui Dian Popescu s-a bazat şi pe alte „dublări” faţă de realizările obţinute de Morega, deputatul fiind convins că aceste promisiuni nu se vor materializa.Liderul ales şi încă nevalidat al liberalilor gorjeni, Dian Popescu a refuzat să comenteze prea mult pe marginea declaraţiilor lui Morega, spunând că acesta nu mai este membru al partidului. „Nu am ce să comentez eu la declaraţiile venite din partea domnului Morega, dumnealui nefiind membru de partid. Este programul meu şi e firesc să cred în el. Am spus că în patru ani vom avea 300 de oameni în administraţia centrală, dar asta presupune şi includerea serviciilor deconcentrate de la nivel de judeţ, care ţin tot de Bucureşti, ca şi structură. Să nu vrem să ne punem oameni aici şi să-i menţinem pe cei promovaţi deja de PSD sau PDL este ceva cu care nu pot fi de acord în calitate de preşedinte de organizaţie”, menţionează Popescu.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: