Morega: Sindicaliştii trebuie să lase ciocu` mic şi să nu mai urle

Scandalul numirii politice de la CE Rovinari a continuat şi ieri, deputatul Dan Ilie Morega sugerându-le sindicaliştilor să nu se mai lase influenţaţi de Marin Condescu. Mai mult, Morega susţine că Marius Vlaicu s-a prezentat ieri la serviciu şi totul a decurs normal. Despre ce şanse sunt ca şi ceilalţi membri ai UNPR, Alexandru Glomnicu şi Dumitru Iacob, să ocupe funcţii politice la companiile energetice aflăm de la Dan Ilie Morega.

Cum comentaţi revolta sindicaliştilor de la Rovinari?

Un singur om este interesat să facă atâta scandal şi să influenţeze în mod negativ tot mineritul din Gorj. Marin Condescu şi gaşca lui de locotenenţi care nu au făcut altceva decât să păgubească cu mii de miliarde mineritul. Le recomand sindicaliştilor să iese de sub aripa lui Condescu, că el a fost cel care a destabilizat tot Gorjul cu neruşinare.

Cum credeţi că va sfârşi acest scandal?

Va sfârşi aşa cum trebuie. Sindicaliştii trebuie să lase ciocu` mic şi să nu mai urle. Când voi avea eu rudele mele angajate în minerit atunci să vină să mă tragă de mânecă. Până atunci ciocu mic şi să-şi vadă de uscăturile lor din ogradă. Nu au nici un drept să se amestece în numirea sau demiterea unor directori. Unde s-a mai pomenit aşa ceva? Şi să ţineţi mine că Morega poate a mai pierdut bătălii, dar războiul niciodată.

Credeţi că PDL îşi va menţine cuvântul dat şi vă vor da şi celelalte posturi promise în minerit?

Ruşeţ e un om de cuvânt. Sigur că ni se va da ce am obţinut în urma negocierilor. Şi noi avem simţul măsurii. Ştim ce specialişti avem şi niciodată nu vom impune nişte politruci. Sunt convins că lucrurile vor decurge normal, aşa cum trebuie. Suntem în coaliţie de guvernare cu PDL , suntem în coaliţie la judeţ şi nu am adus decât stabilitate.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: