Și mie mi se pare suspectă graba cu care președintele Băsescu  îl laudă pe premierul Ponta de ceva timp în coace. De câte ori apare, nu mai contenește să ne spună despre cât de salon a fost Ponta în momentul când a venit la guvernare acum un an și nu s-a pus pe căsăpit bugetul cu măsuri populiste promise în campania electorală. Eu cred că nu a făcut așa ceva dintr-un singur motiv și anume că în buget nu era nimic de căsăpit, ba mai mult era o gaură mare pe care nici acum nu știe cum s-o astupe…

Am urmărit în urmă cu două zile un interviu televizat al președintelui și mi-am adus aminte de vremurile de demult, când fostul premier Stolojan strecura printre dinții încleștați sintagma care a făcut carieră „creșterea zero”. O spunea de parcă am fi avut creștere  cu două cifre și pe vremea aia credeam că o creștere zero este de bine. Este într-adevăr de bine, dar depinde din ce parte privești… Acum, președintele ne omoară cu stabilitatea macroeconomică, în condițiile în care tot el cu partenerul său de pact ne spun că taie din salariile funcționarilor publici, ale salariaților din unitățile în care statul e acționar majoritar și bineînțeles reduc numărul de personal cam peste tot unde este vorba de ban public. Stabilitatea de care vorbesc domniile lor probabil se referă la cu totul altceva, la faptul că în sfârșit s-au închis și ultimele combinate siderurgice, s-a tras pe linie moartă Oltchimul, se privatizează CFR Marfă și se scot pe bursă pachete semnificative din  sistemul energetic național.

Cea mai mare glumă a celor doi este cea legată de faptul că doar noi și Germania am ieșit din recesiune. Păi, dacă ar fi așa, unde sunt investițiile care relansează economia, unde sunt locurile de muncă produse de investiții, unde sunt noile entități economice care produc? Cei mai mulţi cetăţeni credeau, când îl auzeau pe Stolojan şi a lui creştere economică zero, că după iadul dictaturii de tip comunist nu poate veni decât raiul bunăstării capitaliste. Azi fug unde văd cu ochii în căutarea unui loc de muncă decent pentru că, în România, vânzarea forţei de muncă nu reprezintă garanţia unui minim confort.

Preşedintele Traian Băsescu şi-a îndemnat poporul să fie mândru că ne-am stabilizat macroeconomic, am ieşit din procedura de deficit excesiv şi că nu ne aflăm în situaţia de a întinde mâna pentru pensii şi salarii. Eu spun că nu încă. După tot ce ne-a pregătit și înfăptuit președintele până acum, după toată mândria care-l copleșește că am răbdat și am strâns din dinți, ar trebui să se gândească să ne mai acorde și un respiro, că altfel riscăm să murim sufocați, doar ca să-l facem mândru pe președintele nostru. Un alt politician din aceeaşi familie ideologică cu Băsescu, premierul spaniol  Mariano Rajoy, a preferat să ceară Bruxelles-ului o păsuire a continuării măsurilor de austeritate draconice până în 2016, ca să ofere un respiro propriilor cetăţeni şi economiei reale. Românii sunt  sărăciţi de criza globală şi de cura de austeritate, aplicată sub atenta îndrumare a şefului statului, exclusiv celor de la baza piramidei sociale.

Dacă Guvernul va continua să strângă șurubul, riscă să se trezească că pleznește piulița.  Criza produce o schimbare fundamentală în psihologia indivizilor pe care politicienii de la Bucureşti, care se autofelicită pentru stabilizarea macroeconomică şi pariază pe consum ca motor al creşterii, o ignoră. Din ce în ce mai mulţi români descoperă că mândria nu ține de foame. Aud din ce în ce mai mulţi oameni în jurul meu care constată că muncesc doar să mănânce şi să-şi achite facturile. Acesta e motiv de mândrie?