Motociclist omorât de un cal lăsat liber

Doi prieteni buni din Tismana au plecat cu motocicleta pentru ultima dată pe acelaşi drum. Ghinionul a făcut ca la un moment dat un cal să le iasă în faţă. Nu l-au mai putut evita şi l-au lovit în plin. În urma impactului, conducătorul  motocicletei a decedat pe loc, ca de altfel şi animalul, iar prietenul lui a ajuns la spital cu multiple traumatisme. Părinţii tânărului care a sfârşit în accident sperau ca la anul să-i facă băiatului nuntă, însă din nefericire acum se pregătesc pentru înmormântare.

Adrian Plai avea 22 de ani şi la anul urma să-şi unească destinele cu aleasa inimii, însă din nefericire deznodământul a fost altul. În loc de nuntă în familia tânărului va fi înmormântare. Părinţii băiatului au aflat imediat de tragedie de la un prieten al tânărului şi au rămas şocaţi când au ajuns la faţa locului şi şi-au găsit copilul întins pe drum fără suflare. „Avea o prietenă. La anul zicem că-i facem nuntă, dar acum îi fac înmormântare. Nu ne aşteptam la una ca asta. Plecase cu un prieten pe la nişte rude şi nu a mai ajuns. Asta i-a fost soarta”, a povestit cu lacrimi în ochi mama băiatului.

„Este plin drumul de cai”

Tânărul a plecat cu un prieten cu motocicleta pe la nişte rude, iar pe raza localităţii Topeşti un cal le-a apărut brusc în faţă. Nu l-au putut evita şi l-au lovit în plin. „Îi cunosc pe amândoi. Sunt prieteni cu mine. Eu am ajuns primul aici şi i-am găsit. Veneam cu maşina şi am văzut ceva pe drum când m-am apropiat am văzut motocicleta şi mi-am dat seama că este vorba de ei. Am sunat imediat la poliţie şi la salvare. Unul dintre ei era deja mort, nu mai respira,  iar celălalt era şi el in stare gravă. Au dat în cal, pentru că este plin drumul de ei”.

Proprietarul, depistat după microcipul calului

Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului pentru a cerceta cauzele şi împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier. „Din primele cercetări se pare că motocicleta pe care erau cei doi tineri au intrat în plin într-o cabalină care se afla pe partea carosabilă”, a declarat Lucian Brâncuşi, subinspector SPR Gorj.

Prietenul motociclistului a ajuns la spital cu multiple traumatisme şi a fost internat în Secţia de Anestezie Terapie Intensivă. „Am primit un pacient dintr-un accident rutier care prezintă traumatisme cranio-cerebrale, abdominale şi un traumatism la unul dintre braţe. A fost stabilizat hemodinamic, iar acum este sub monitorizare la ATI”, a declarat Alina Bumbaru , medic la UPU.

Pentru că animalul a avut microcip, poliţiştilor le-a fost destul de uşor să depisteze proprietarul animalului lăsat liber pe şosea.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: