Muncă mai multă şi bonusuri tăiate la Minprest

Conducerea Minprest Serv Rovinari a anunţat sindicatul majoritar că angajaţii nu vor mai beneficia anul acesta de prima de vacanţă, iar zilele de concediu vor fi reduse la 21 pe an. Directorul Gabriel Giorgi spune că, în situaţia în care nu va lua aceste măsuri, societatea ar ieşi pe pierdere.

Liderii Sindicatului Solidaritatea, majoritar la nivelul Minprest Serv, au fost chemaţi miercuri, 13 ianuarie, la consultări de conducerea societăţii. Aceştia au fost informaţi că salariaţii vor beneficia de mai puţine bonusuri, dar şi că vor lucra mai mult în acest an. Dispare din bugetul de venituri şi cheltuieli la Minprest prima de vacanţă de 75% din salariul de încadrare, oferită până acum salariaţilor.

Cei mai afectaţi salariaţi sunt cei care intră la categoria personal TESA, care aveau salarii mai mari, însă măsura se aplică la toţi. Şefii de birouri vor pierde până la 2000 lei. Totodată, zilele de concediu vor fi de 21 pe an, asta în contextul în care erau salariaţi care primeau până acum şi cu o săptămână în plus. Media pe 2015 a fost de 24 zile. Minimul era de 21, iar maximul de 27. "Nu este bugetul mai mic, este acelaşi, dar, dacă este acelaşi asta înseamnă să păstrăm tarifele de anul trecut. Ori anul trecut s-a lucrat cu un tarif având o bază de plecare care a fost media dintre cele două salarii minime pe economie care au fost anul trecut, în speţă 1012 lei este media, şi anul acesta s-a fundamentat tariful plecând de la o bază mai mare, adică 1050, care este minimul pe economie acum. Automat creştea tariful. Ca să putem să ne păstrăm pe tarifele de anul trecut a trebuit să reducem anumite drepturi. Noi, bineînţeles, am cerut mai mult la CEO, dar nu am obţinut. Cei din CEO cereau diminuarea tarifelor, iar noi am spus că nu avem cum şi am stabilit să le păstrăm pe cele de anul trecut", a declarat Gabriel Giorgi, directorul Minprest Serv Rovinari.

Astăzi, noi discuţii cu sindicatul majoritar

O nouă întâlnire cu sindicaliştii va avea loc joi, 14 ianuarie. Conducerea unităţii spune că mare lucru nu se mai poate schimba. "Nu se poate schimba nimic pentru că negocierea este finalizată cu CEO, tariful este bătut în cuie. Dacă nu se renunţă la o parte din bonusuri, ar însemna să intre Minprest pe pierdere", a mai spus directorul Minprest.

Vizualizări: 216

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: