Nelu Roșca: Nu trebuie să își bage toată lumea nasul în companie

De mai bine de trei săptămâni, oficialii Complexului Energetic Oltenia au promis că vor face public un rezumat al planului de restructurare gândit pentru companie. De fiecare dată, anunțul era că acest lucru se va întâmpla într-o săptămână, dar nu s-a mai întâmplat nimic. Unii sindicaliști le iau apărarea oficialilor companiei și susțin că nu trebuie să se știe prea multe despre acest program.

Se cunoaște ce trebuie să se cunoască despre acest program de restructurare, este de părere Nelu Roșca. „Acest program are date certe. El nu este secret, că mai sunt o grămadă de domni care folosesc termenul ăsta: secret. Nu cred că va privi pe publicul larg și ce e secret sunt cifrele și evoluția economică a acestei companii. Nu trebuie să își bage nasul toată lumea în ea. Nu toată lumea trebuie să cunoască aceste lucruri. Doar Ministerul, conducerea companiei și noi, care avem cât de cât cunoștință vizavi de aceste aspecte pentru că reprezentăm forța de muncă”, a declarat sindicalistul Nelu Roșca, de la Cariera Roșiuța.

Roșca a aruncat săgeți și către clasa politică, aruncând vina chiar spre politic pentru situația dezastruoasă în care se regăsește compania energetică din Gorj. Odată ce a intrat în această horă, nu mai este cale de întors, mai susține Roșca. „Eu nu vreau să fac pe nimeni să aibă încredere în acest program, dar vreau să le spun să înțeleagă cu subiect și predicat. În această situație, de neieșit, ne-au adus tot oamenii politici când statul român, prin reprezentanții săi care provin din mediul politic, au semnat pactul de decarbonizare. Pe Roșca nu l-a întrebat nimeni dacă e de acord să plătească certificate de carbon sau certificate verzi. Nu a întrebat pe niciun salariat. Ne-am trezit doar cu o povară care ne-a îngenuncheat. Am ajuns în punctul critic când am ajuns să fim sprijiniți cu acei bani, cu cei 251 de milioane. Odată puși pe această linie, drumul nu mai poate fi schimbat. Va conta doar viteza cu care vom merge pe acest drum”, a mai spus Nelu Roșca, la Radio Infinit.

Vineri, Daniel Burlan, managerul companiei, a anunțat din nou că în cursul respectivei zile sisteza planului de restructurare va fi publicată pe site, ceea ce nu s-a întâmplat.

Vizualizări: 2,969

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: