Nici măcar 500 de ortaci nu se lasă disponibilizaţi

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia a centralizat informaţiile privitoare la numărul minerilor care şi-au depus cerere de disponibilizare, cifra fiind mai mică decât cea dorită de către administraţie. Numai 452 de persoane şi-au manifestat interesul pentru programul de reduceri de personal, deşi administraţia SNLO era pregătită pentru a primi şi aproba 600 de cereri.

Directorul general Daniel Burlan spune că, în acest context, conducerea SNLO va analiza în prima parte a anului 2010 posibilitatea continuării programului de reduceri de personal, administraţia intenţionând ca la sfârşitul lui 2012 să închidă ultimele mine de subteran. "Vom vedea cât de oportună este această măsură şi anul viitor. Vom face demersuri la Guvern pentru a ne fi aprobat programul în prima parte a anului, iar dacă nu reuşim acest lucru să îl materializăm până în luna aprilie, îl vom amâna pentru următorul an, când situaţia personalului ce poate fi prepensionat va fi cu totul alta", spune Burlan.

1300 de locuri de muncă reduse

SNLO intenţionează să reducă 1300 de locuri de muncă între 2009 şi 2012, minerii de la subteran care nu vor intra în programele de prepensionare urmând să fie preluaţi de exploatările miniere de suprafaţă, unde riscurile pentru producerea de accidente sunt mult mai mici. Minerii care au depus acum cereri pentru disponibilizare vor primi la sfârşitul lunii plăţi compensatorii în valoare de 29.000 de lei de persoană. La sumele respective se adaugă un venit mediu lunar de circa 1000 de lei, plătibil pentru cel mult 24 de luni, perioadă în care persoana disponibilizată are asigurată vechimea în muncă şi, în cele din urmă, ieşirea la pensie.

SNLO are în prezent circa 9000 de angajaţi şi este cel mai mare furnizor de lignit din România, societatea urmând să fie inclusă, conform unui proiect al Ministerului Economiei, într-o companie energetică regională, alături de complexurile energetice de la Turceni, Rovinari şi Craiova.

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: