Nistor: "E un pas înainte pentru mine"

Nistor la Pandurii pentru 4 luni este o afacere încheiata. Evian si Pandurii au ajuns la un acord iar mijlocaşul a ajuns încă de vineri în cantonamentul gorjenilor din Antalya. Nistor trebuia sa efectueze sâmbăta primul antrenament alături de noii săi colegi, dar ploile din Turcia i-au obligat pe panduri sa se "refugieze" la sala de forţă. Mijlocaşul de 25 de ani vrea sa duca din nou Pandurii în Europa iar apoi sa revină si sa se impună la Evian. Mă bucur că am revenit la Pandurii, echipa care mi-a dat şansa de a mă remarca în fotbalul mare. "Sper sa fie patru luni foarte bune, sa ne atingem obiectivul şi să mă întorc în Franţa. Nu e un pas înapoi, având în vedere ca nu prea am avut şanse în Franţa, chiar e un pas înainte pentru mine. Vreau să câştigăm cât mai multe puncte si sa fiu sănătos. Au mai venit jucători, au mai plecat, sper sa repetam performanta de anul trecut. Sunt destui jucători importanţi la Pandurii, am cu cine sa pasez", a declarat Nistor.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: