Note mari pentru procurorii Enache și Dobre

Două unități de Parchet din Gorj au de acum încolo șefi ”noi”, de fapt aceiași, dar care au obținut recent notele care să le permită să rămână în posturile în care au fost și până acum, Institutul Național al Magistraturii făcând publice rezultatele pe care le-au obținut aceștia la probele de la concursurile derulate până zilele trecute.  Astfel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu va fi condus tot de Ileana Enache, notată cu 9,38 la proiectul prezentat comisiei de examinare și cu 8.00 la proba scrisă, media finală a șefei procurorilor din municipiu fiind de 8,69.

Procurorul Dumitru Dobre a candidat și el pentru șefia Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, obținând 9,35 la proiect și 9.00 la scris, având o medie finală de 9,17. Dobre va fi cam propriul său șef pentru că nu prea are subordonați la Novaci, Parchetul condus de acesta fiind în discuții anul acesta pentru o posibilă desființare la o viitoare reformă în domeniu. Notele obținute de cei doi magistrați gorjeni pot fi considerate bune mai ales dacă ținem cont că unii dintre candidații pentru posturi similare scoase la concurs în țară nu s-au mai prezentat, absentând din diferite motive. Procurorii care au dorit să devină șefi la unitățile de Parchet în cadrul cărora lucrează au trebuit să obțină media de minim 7, cu condiția să ia note de cel puțin 5 la examenele susținute.

Vizualizări: 191

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: