O bătrână din satul Pleşa este singură şi trăieşte lunar dintr-un ajutor social de 120 de lei. Tudorica Cârla are 78 de ani şi de un an locuieşte singură, pentru că fiul care o îngrijea a murit de cancer.  Tanti Tudorica îşi trăieşte ultima parte a vieţii în gospodăria în care a muncit o viaţă. Din cei 120 de lei, femeia mai pune deoparte şi pentru momentul când va trebui să plece de pe această lume.

Tudorica Cârla are 78 de ani şi a rămas văduvă acum 40 de ani. Până anul trecut bătrâna a locuit cu fiul ei care o îngrijea, numai că şi acesta a murit răpus de cancer. De atunci, femeia a trebuit să se descurce singură aşa cum a putut. Singura sursă de venit a femeii este ajutorul social pe care-l primeşte de la primărie în valoare de 120 de lei pe lună. „ Sunt singură pe lume. Soţul mi-a murit de când eram tânără, iar pe copilul care stătea cu mine mi l-a luat Dumnezeu anul trecut. A făcut o infecţie la măsea, nu s-a tratat, a apărut o tumoare canceroasă şi a murit la trei zile după ce l-au operat. De atunci sunt singură şi mă chinui în fiecare zi că sunt bătrână şi nu mai pot. Când era el mă mai ajuta, ne duceam la muncă mai făceam rost de bani, dar acum nu am decât banii de la primărie”.

„Nu-mi las casa de izbelişte“

Banii pe care-i primeşte de la primărie îi ajung femeii doar pentru pâine şi să plătească curentul. Bătrâna a renunţat la abonamentul de la radio şi televizor ca să mai economisească ceva bani. Atunci când mergea iluminatul public nici nu aprindea lumina ca să nu plătească curent. Tanti Tudorica s-a descurcat până acum pentru că a muncit dar acum nu mai poate şi nu ştie dacă va ieşi din această iarnă: „Banii ăştia m-i drămui toată luna ca să-mi ajungă de pâine, ulei, zahăr şi ce-mi mai trebuie. Mai pun şi ceva de o parte ca să aibă cu ce să mă îngroape când o să mor. De mâncat mai muncesc în grădină şi mai am o fasole, cartofi, morcovi, legume pentru ciorbe, fructe am mai pus pentru iarnă, roşii. Carne mănânc mai rar, când tai câte o pasăre din curte, pentru că porc nu am că nu pot să am grijă de el. Nici la muncă nu mă mai pot duce şi nu am nici lui ce să-i dau de mâncare, şi câte o dată mai îmi dau şi vecinii când le cer câte ceva. Înainte când mergea becul din drum nici seara nu îl aprindeam că vedeam de la el, dar acum nu mai avem lumină în sat”.

Tanti Tudorica ar putea să meargă să locuiască cu fata ei însă nu vrea să plece din casa în care a trăit o viaţă şi să-şi lase gospodăria pe care şi-a întemeiat-o. „Eu nu plec din casa mea unde am muncit. Am mai fost pe la fata mea dar e şi ea necăjită şi nu vreau să mai aibă o grijă în plus. Cum să închid uşa casei mele şi să plec? Stau aici până când oi muri că nu mai am mult şi mă duc că nu mai pot. Nu o să trăiesc o veşnicie. Poate nu ies nici din iarna asta. Eu nu-mi las casa de izbelişte să mă duc acum înainte să mor în casă străină. Aici am muncit o viaţă aici stau să mor”.  Fratele bătrânei de la Cluj îşi mai aminteşte din când în când de femeie şi-i mai trimite bani, în rest vecinii o mai ajută pe tanti Tudorica.