Demisia șefului SRI, George Maior, a fost, de departe, evenimentul care a atras toate privirile în ultima săptămână. După demisia surprinzătoare, cele două servicii de informații principale, SIE și SRI, au rămas fără șefi. Nu cred că e mare scofală, pentru că ele oricum erau conduse în realitate de adjuncții celor care fuseseră numiți politic, adjuncți care provin din structurile militarizate, profesioniști despre care cel mai adesea nu se cunosc  în piața publică prea multe amănunte.

Ziceam că demisia depusă de  Maior, cel mai probabil la cererea lui Iohannis, este surprinzătoare pentru că nu cu mult timp în urmă chiar domnia sa transmitea de pe un ecran de televiziune mesajul conform căruia rămânerea lui a fost acceptată Iohannis. E drept că nu a spus-o cu subiect și predicat, dar a lăsat să se înțeleagă acest lucru. Personal cred că nu a avut o discuție lămuritoare cu președintele Iohannis despre rămânerea sau plecarea sa din funcție, dar văzând că, după preluarea mandatului, Iohannis nu a adus vorba despre depunerea mandatului, a înțeles, greșit de aceasta dată, că va rămâne. Cred că asta l-a speriat, pentru că rămânerea i-ar fi dat peste cap planurile carierei sale în care nu-și mai găsea locul încă un mandat.

Așa că a făcut exact ce n-a făcut niciodată în cei  8 ani, a devenit excesiv de limbut pentru un șef în exercițiu al unui serviciu secret, a ieșit la declarații. Din nefericire, Maior nu și-a uitat obiceiurile de politician, pe care i le credeam anesteziate după un mandat de 8 ani în fruntea serviciilor, și a atacat neprofesionist Curtea Constituțională, pe care era supărat că nu a trecut cele trei legi cunoscute ca Big Brother. Ca să nu mai vorbesc că a lăsat să se înțeleagă destul de lejer că  serviciul are ofițeri acoperiți în presă, așa cum au toate serviciile de acest gen din lume. Păi, dacă așa e obiceiul pământului, se pune întrebarea de ce a ținut morțiș să sublinieze acest lucru, în condițiile în care el însuși spune ca ofițerii acoperiți sunt „arma secretă” a oricărui serviciu de informații... Păi, se poate domnule director să te turcesculești în asemene fel în piața publică?

Dincolo de declarațiile din interviul sinucigaș pe care l-a dat, după toate aparențele tot unei „arme secrete”, cred ca Maior se plictisise de viața publică anostă pe care o avea în fruntea serviciilor, de discreția impusă de natura postului, de menținerea într-un echilibru precar al balanței imparțialității și apoliticii, de efortul de a rezista multor feluri de presiuni, și-și dorea o evadare în politica dâmbovițeană, care doar de plictiseală nu poate fi acuzată. Un post politic de mare anvergură, precum șefia unui partid care stă să se fărâmițeze, îl va face pe Maior un personaj de temut în politica românească.