O nouă condamnare pentru „Lacrimă”

Unul dintre tinerii implicați în ultimii ani în tot felul de scandaluri prin oraș și ajuns după gratii pentru o astfel de ispravă a fost condamnat ieri de instanțele de judecată într-un nou dosar penal. Procurorii îl acuzau pe Alexandru Ionuț Păunescu, zis „Lacrimă”, de tentativă de omor calificat, după ce a încercat să îi ia viața lui Adrian Gabriel Șuteu, și el condamnat pentru diverse infracțiuni, specialitatea sa fiind furturile și tâlhăriile. Scandalul dintre cei doi a avut loc, cel mai probabil, în spatele gratiilor pentru că instanța a dispus nu doar condamnarea lui Păunescu, ci și confiscarea unor obiecte tăietoare confecționate artizanal de care, în libertate, nu ar fi avut nevoie de ele cu siguranță. „Condamnă inculpatul Păunescu Ionuţ-Alexandru la 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor civile prevăzute de art. 66 lit. a, b şi h C.pen., pe o durată de 3 ani. Constată că pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, în timpul executării căreia a fost comisă fapta dedusă judecăţii, a fost executată integral”, a decis instanța. ”Lacrimă” a fost obligat de magistrați și să despăgubească Spitalul Județean de Urgență Tg Jiu cu 1080 de lei, dar și să plătească statului cheltuieli judiciare de 500 de lei, victima acestuia neavând vreo pretenție. (G.I.)

Vizualizări: 304

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: