O societate din Prahova venea să arunce deşeurile în râurile Gorjului

O societate din Prahova făcea câteva drumuri pe săptămână la Gorj pentru a deversa apele menajere în râurile noastre. Firma a fost amendată cu 30.000 lei.

Trei societăți comerciale au fost sancționate drastic săptămâna trecută de comisarii Gărzii de Mediu Gorj. În total, valoarea amenzilor aplicate pentru nerespectarea legislației mediului se ridică la peste o sută de mii de lei. Interesant este că una din societățile amendate are sediul tocmai în județul Prahova dar a fost surprinsă poluând apele județului nostru. ”Săptămâna trecută am aplicat trei sancțiuni. O primă sancțiune am aplicat-o unei societăți din Prahova pentru că a deversat apele menajere în râul Amaradia. Societatea a fost surprinsă făcând astfel de fapte în urma unei sesizări dar ni s-au pus la dispoziție și înregistrări cu această societate care practica acest obicei. Pentru fapta sa, societatea a fost amendată cu 30.000 lei”, a declarat Ilie Ovidiu, prim-comisarul Gărzii de Mediu Gorj.

Cea mai mare amendă a fost aplicată însă unei firme cu capital străin ce își are sediul la Ţicleni. Petrofac Țicleni a fost sancționată de comisarii de mediu cu 50.000 lei pentru că a deversat aproape 1.000 de litri de țiței cu apă sărată afectând în felul acesta 500 metri pătrați de sol.

SANCŢIUNE

O altă sancţiune a fost aplicată de comisarii de mediu unei firme din comuna Urdari. Potrivit prim-comisarului Ilie Ovidiu, firma ce avea ca activitate prelucrarea lemnului funcționa fără autorizație de mediu. Societatea respectivă a fost amendată cu 30.000 lei.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: