O tonă de carne confiscată de la un comerciant

Sărbătorile Pascale au adus pagubă, în loc de profit, pentru 12 agenţi economici din Târgu Jiu care îşi depozitau marfa în condiţii necorespunzătoare. Cel mai afectat la buzunar a fost un comerciant care, pe lângă o amendă de 6 milioane de lei vechi, s-a ales şi cu o tonă de carne sechestrată din cauză că o ţinea într-un depozit de legume şi fructe.

Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) Gorj au efectuat, săptămâna trecută, peste 200 de controale la agenţii economici din judeţ. Cele mai mari nereguli au fost depistate la comercianţii din Târgu Jiu care îşi depozitau marfa în condiţii necorespunzătoare. În urma controalelor, 12 comercianţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi cuprinse între 6 şi 20 de milioane de lei vechi. Pe lângă amendă, unul dintre agenţii economici depistaţi cu nereguli a rămas şi fără marfă. Este vorba de aproximativ o tonă de carne care a fost sechestrată de inspectorii veterinari, după ce a fost găsită într-un depozit de legume şi fructe.

Fără produse expirate

Inspectorii veterinari au continuat controalele şi în această săptămână întrucât, din experienţa anilor trecuţi, se aşteptau ca după Paşti să găsească produse expirate pe rafturile magazinelor. Până ieri, echipele DSV Gorj nu au depistat, la comercializare, marfă cu termenul de valabilitate expirat. „Marţi şi miercuri am efectuat peste 40 de controale în supermarketurile şi pieţele din judeţ. Ne aşteptam să găsim produse expirate expuse la comercializare pentru că, de regulă, comercianţii se aprovizionează cu o cantitate mare de marfă, de Paşti. Nu am depistat nici o problemă de acest gen şi nici nu s-au înregistrat reclamaţii în acest sens”, a precizat Ion Iliuţă, şeful DSVSA.

Inspectorii DSV împreună cu reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj vor fi prezenţi în târgurile organizate în acest week-end, în vizorul echipelor de control aflându-se inclusiv comercianţii care vor veni să-şi vândă marfa la Preajba, în Poiana Narciselor.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: