O treime dintre procurori se pensionează

Circa o treime dintre procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-au pensionat ori urmează să se pensioneze toamna aceasta. Şeful instituţiei, prim-procurorul Gheorghe Focşan, afirmă că din cei circa 30 de magistraţi pe care îi are în subordine, zece şi-au depus sau urmează să îşi depună dosarele de ieşire la pensie în cursul acestei luni.

Astfel, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a ieşit la pensie şefa serviciului judiciar, Marcela Crângureanu şi se pregăteşte să se pensioneze săptămâna viitoare Janeta Cosmulescu, prim-procuror adjunct al instituţiei. De asemenea, procurorul Ion Diaconescu, implicat în mai multe anchete în care cei cercetaţi de el au susţinut că nu sunt vinovaţi, a ieşit şi el la pensie, un alt magistrat fiind în curs de a se transfera la o altă structură de anchete din ţară. Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a pierdut-o pe adjuncta Claudia Curelaru, care s-a transferat la DIICOT Craiova. Tot de aici a ieşit la pensie şi procurorul Iuliana Cîrcotă, un alt procuror, de la Târgu Cărbuneşti, Ion Prună, fiind şi el proaspăt pensionar. De asemenea, trei magistraţi din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci au ieşit la pensie, aceştia fiind Mihai Cepoi, Gheorghe Menchenie şi Gheorghe Roibu, cel din urmă fiind şeful instituţiei.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: