Oameni şi instituţii

Sunt mulţi adepţi ai ideii că statul de drept trebuie apărat de declaraţii agresive. Că nu trebuie atacată justiţia, că nu trebuie atacate serviciile de informaţii, că nu trebuie atacată armata ori biserica şi aşa mai departe. Cred însă că este mult mai important să fie apărat cetăţeanul în faţa abuzurilor instituţiilor, că instituţiile au oricum toate pârghiile pentru a se apăra. Societatea civilă, presa, politicienii trebuie să fie mai atenţi la oamenii care sunt victime ale birocraţiei, ale bunului plac al unor funcţionari plătiţi din bani publici, victime ale abuzurilor din justiţie, din poliţie, din puşcării, din cămine de bătrâni sau de copii, din spitale. Oamenii trebuie să fie întotdeauna mai importanţi, indiferent de reacţia unei instituţii, cum că imaginea îi este afectată.

Şi totuşi, atacurile cetăţeanului Băsescu la adresa procurorilor şi judecătorilor sunt mult peste limita rezonabilă, iar unele bazate pe exagerări şi minciuni grosiere. Da, România trebuie să pună stavilă zornăitului de cătuşe la televizor, pentru că aşa ceva nu se întâmplă în nicio ţară civilizată. Da, se exagerează cu arestările preventive. Da, condiţiile din închisori sunt proaste. Dar nu poţi să spui că arestul preventiv este tortură, mai ales că milioane de români trăiesc cu mult mai rău la casele lor. Nu poţi să spui că ţi-e silă de şefii SRI, DNA şi ICCJ, pentru că nu-ţi răspund la telefon. Probabil că i-au făcut un bine nerăspunzând, altfel erau nevoiţi să-l aresteze pentru intervenţii în dosarul Udrea sau Pricop. Pentru că e greu de crezut că Băsescu i-a sunat că nu ştia cum să-şi prelungească permisul de port-armă, cum a declarat. E plin internetul de informaţii pe această temă.

Traian Băsescu a părut un animal politic atunci când era la butoane, atunci când avea şefii SRI la picioare, atunci când trimitea acasă judecători de vocaţie şi punea tot felul de procuroraşi fără experienţă în locul lor, atunci când negocia cu Ponta listele cu cine trebuie să fie arestat şi cine nu. Când a devenit victima propriului sistem, Băsescu şi-a pierdut luciditatea şi a dat în isterie. Băsescu spunea că acum zece ani a preluat un sistem judiciar aflat la cheremul politicienilor, dar la plecarea de la Cotroceni a lăsat un sistem politic la mâna magistraţilor. A stârpit un rău şi a creat altul. Să sperăm că măcar Iohannis, între vacanţe şi postări pe internet, va reuşi să creeze un stat în care toţi să fim la cheremul legii şi al regulilor.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: