Opoziţia din Gorj a făcut comandament de inundaţii la Crasna

Vicepreşedintele PDL Gorj, Puiu Diaconescu, a coordonat un comandament de urgenţă, la Crasna, unde ploile au făcut ravagii. Comandamentul condus de Puiu Diaconescu a fost format din consilieri locali şi săteni.

Puiu Diaconescu a condamnat autorităţile locale pe care le acuză că au fost ocupate „să-i ţină trena lui Victor Ponta, la Novaci, în plimbarea electorală de dinaintea lansării candidaturii“ şi au uitat de problemele de la Crasna. Acolo, mai multe gospodării au fost afectate de viitură, 7 poduri au fost rupte, un drum judeţean afectat, iar alte patru drumuri săteşti şi forestiere au fost distruse de ape. În plus, mai mulţi stâlpi de electricitate au fost doborâţi la pământ, iar oamenii au rămas în beznă. „Tot aparatul Consiliului Judeţean şi Prefecturii Gorj, precum şi cei doi parlamentari PSD, Mihai Weber şi Mihnea Costoiu, s-au adunat la Novaci pentru a proslăvi delegaţia guvernamentală şi au uitat că şi Crasna este sub ape, fiind grav lovită de furia apelor. Pe Weber şi Costoiu i-am văzut la televizor făcându-i umbră lui Ponta, la Novaci. Probabil că oamenii din Crasna vor realiza cui au dat votul. Abia astăzi (n.red-ieri), după ce mi-am exprimat indignarea la o emisiune televizată şi după insistenţe deosebite, au venit şi la Crasna oameni care au realizat dimensiunea dezastrului”, a declarat Puiu Diaconescu. El mai spus că, deşi infrastructura localităţii a fost grav afectată de inundaţii, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, nu a alocat un leu din suma primită de la Guvern judeţului Gorj pentru intervenţii de urgenţă, deşi Primăria Crasna a trimis autorităţilor un raport cu pagubele înregistrate. Puiu Diaconescu solicită autorităţilor judeţene să reanalizeze modul cum au împărţit banii primiţi de la Guvern.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: