Ordonanţa care va închide Realitatea TV şi alte zeci de televiziuni, publicată

Licenţa audiovizuală a televiziunilor şi radiourilor aflate în insolvenţă va fi suspendată de către CNA până la data confirmării planului de reorganizare pentru societăţile care deţin aceste licenţe, potrivit Ordonanţei de Urgenţă privind insolvenţa, publicată vineri în Monitorul Oficial. Printre televiziunile care vor înceta emisia la intrarea în vigoare a ordonanţei se numără Realitatea TV, dar şi câteva zeci de posturi locale, precum şi radiouri.

Adoptarea acestei Ordonanţe este justificată de Guvern având în vedere actualul context economic, care impune luarea unor măsuri rapide pentru crearea premiselor legislative şi administrative care să conducă la creşterea eficienţei operatorilor economici, la creşterea siguranţei circuitului economic şi a atractivităţii investiţionale a pieţei româneşti.

Pe de altă parte, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) nu a fost consultat de Guvern cu privire la articolul referitor la radiodifuzorii care intră în insolvenţă, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, Laura Georgescu, preşedintele CNA.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: