Organizaţiile de tineret se reunesc la Tismana

Reprezentanţii organizaţiilor şi asociaţiilor de tineret de pe raza judeţului Gorj îşi dau întâlnire  la Centrul de Agrement Tismana în perioada 9-11 octombrie 2009.

Acţiunea va avea loc cu prilejul atelierului de lucru cu tema “Rolul organizaţiilor de tineret în dezvoltarea comunităţii”, care îşi propune realizarea mai multor obiective, axate pe stabilirea unei strategii comune privind politica de tineret. Marian Ancuţa, directorul executiv al Asociaţiei “Tineret şi Dezvoltare Regională’, declară că atelierul oferă posibilitatea şi organizaţiilor recent înfiinţate pe raza judeţului să se facă cunoscute: “Vrem să cunoaştem şi celelalte organizaţii care au luat naştere recent în unele localităţi gorjene şi sperăm să avem la Tismana cel puţin 20 de reprezentanţi ai ONG-urilor pentru a putea identifica împreună posibilităţile de finanţare”. Alte obiective sunt  încurajarea implicării tinerilor în viaţa civică a comunităţii, creşterea interesului acestora pentru mediul asociativ şi

dezvoltarea unui plan comun de acţiune pentru perioada 2009 - 2010, de care să beneficieze tinerii gorjeni. Marian Ancuţa mai declară că în curând va începe o campanie de promovare a voluntarilor în şcolile şi liceele gorjene, pentru ca tinerii să afle despre oportunităţile care li se oferă, dar şi despre modalităţile de a scrie proiecte. Costurile de cazare/masă/transport pentru desfăşurarea atelierului de la Tismana vor fi suportate de Direcţia Judeţeană  pentru Tineret (DJT) Gorj.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: