Pandurii- Minerul Mătăsari, scor 5-0

Reveniţi din cantonamentul de la Rânca, jucătorii de la Pandurii au arătat ieri o poftă de joc ieşită din comun, toţi dorind să evolueze în amicalul cu Minerul Mătăsari. Gorjenii s-au impus cu scorul de 5-0, golurile fiind marcate de  Stromajer de două ori, Raskovic de două ori şi Kamara. Trei dintre atacanţii din lot au reuşit să înscrie în timp ce Arrieta şi Tilincă au ratat mai multe ocazii clare în faţa porţii adverse.

Reveniţi de la Rânca ieri dimineaţă, Pandurii au avut ocazia de a se întâlni cu mingea pe un teren mare, după ce la Rânca au văzut o singură dată mingea doar pentru a se relaxa. Pe un teren la care administratorul bazei sportive şi lucrătorii primăriei au muncit mai bine de câteva ore pentru a-l deszăpezi, Pandurii s-au distrat cu o formaţie de liga a treia aflată la debutul pregătirii, Minerul Mătăsari. Ciobotariu a început jocul cu Păcurar la închidere pe locul lăsat liber de Stângă şi cu tinerii Diaconu şi Tătaru în primul unsprezece, ambii fiind promovaţi acum de la echipa a doua. Gorjenii au deschis scorul în primul sfert de oră prin Stromajer care  a dat gol cu ajutorul lui Diaconu în minutul 14. Aceeaşi fază s-a repetat după 20 de minute când Stromajer a înscris la fel de frumos dar de această dată cu capul. În partea a doua a meciului în centrul atenţiei a fost Raskovic care a reuşit o dublă din centrările lui Popete, un alt jucător aflat într-o formă bună la acest joc. Kamara a stabilit rezultatul final cu un lob de la 35 de metri. Minerul a avut ocazia golului de onoare dar a ratat un penalti prin Clipici în minutul 75.

Luni pleacă în Antalya

Nu au evoluat în acest meci doar  Murgan, Ghindeanu, Stancu, Arrieta, Vlăduţi, Pleaşcă, Basara, Vranjes şi Dedu, ultimul fiind nerefăcut încă după o accidentare dar fiind prezent totuşi la meci. Dintre aceşti jucători Stancu, Basara şi Arrieta nu mai intră în antrenorului pentru retur urmând să meargă în Antalya cu echipa a doua. Ciobotariu s-a declarat mulţumit mai mult de stagiul de pregătire de la Rânca, amicalul de ieri nefiind concludent însă pentru nivelul pregătirii: „Stagiul de la Rânca a fost reuşit iar lotul a fost apt după acest stagiu. În ultima zi am decis să încheiem cu acest meci amical numai pentru a le oferi şi jucătorilor plăcerea de a mai atinge mingea după cinci zile de antrenamente. Ştiu că a fost foarte greu pentru toţi jucătorii acest stagiu şi nu mă aşteptam la foarte multe de la acest joc”. După acest meci jucătorii de la Pandurii au primit liber pentru a merge acasă, urmând să revină la Târgu Jiu duminică. Luni echipa va pleca la în Antalya unde va susţine un stagiu de pregătire de 14 zile.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: