Pandurii- Universitatea Craiova 0-3

După o săptămână de amânări şi zvonuri contradictorii, ieri Liga Profesionistă de Fotbal a dat publicităţii decizia de neprogramare a echipei din Târgu Jiu la meciul cu Universitatea Craiova. Aseară Comisia de Recurs a analizat cele două cereri ale clubului Pandurii urmând ca azi să dea verdictul final. Chiar dacă meciul nu va fi disputat, Craiova va obţine 3 puncte.

După mai bine de trei ore de discuţii, aseară Comisia de Recurs nu a luat nici o decizie în privinţa disputării meciului cu Craiova. „Comisia de Recurs a LPF a lăsat în pronunţare cele două cereri formulate de Pandurii Târgu Jiu. La cererea de revizuire formulată de clubul Pandurii, Dinamo a cerut un nou termen. Iar la cererea privind ridicarea sancţiunii de neprogramare la meciuri oficialii clubului au cerut ridicarea acesteia atâta timp cât pe rolul comisiei de recurs se află un dosar în lucru”, se specifică în comunicatul clubului Pandurii.  Litigiul dintre cele două grupări datează din 2009, după ce Dinamo a  cerut să fie pusă în aplicare clauza din contractul de transfer al lui Ilie Iordache, conform căreia clubul gorjean se obligă să plătească bucureştenilor suma de un milion de euro dacă jucătorul este declarat liber de contract de la Pandurii. Iordache a fost transferat definitiv în vara anului 2008 de la Dinamo la Pandurii, apoi a cerut să devină liber de contract, deoarece clubul gorjean nu i-a achitat toate drepturile financiare. Mijlocaşul a fost declarat liber în aprilie 2009 de către Curtea de Arbitraj pentru Fotbal, iar Dinamo a cerut banii conform clauzei din contract. Clubul Pandurii a plătit deja jumătate din sumă dar a contestat decizia CAF de mai multe ori, chiar şi în instanţele civile.

Dinamo a cerut o amânare

Prezent la şedinţa din această seară a Comisiei de Recurs, secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi, a precizat că s-a cerut ridicarea sancţiunii de ridicare a sancţiunii: „Am solicitat Comisiei de Recurs să ridice sancţiunea de neprogramare la meciuri deoarece cererea de revizuire nu a fost dezbătută pe fond la cerere clubului Dinamo care a cerut o amânare iar atâta timp cât mai avem şanse de a câştiga acest proces, nu este normal să fin sancţionaţi cu neprogramarea la meciuri. Am solicitat membrilor comisiei şi Ligii Profesioniste de Fotbal să se gândească la faptul că printr-o decizie eronată, au lăsat pe drumuri peste 200 de fotbalişti care aveau meciuri programate la acest final de săptămână. Facem referire la echipa a doua şi juniorii clubului şi echipa din Liga I. Ne-a surprins în mod neplăcut faptul că membrii CSL prin încheierea pe care au făcut-o au dat toată vina pe Comisia de Recurs a LPF care nu a ţinut cont de hotărârea definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Craiova”.

Responsabilitatea e a lui Dragomir

Şi cu această ocazie Pandurii Târgu Jiu a reafirmat încă o dată poziţia avută în ultima vreme, aceea că dreptatea este de partea clubului în acest caz. Oficialii de la Pandurii cred că principalul vinovat dacă acest meci nu se va juca va fi chiar Dumitru Dragomir, care a fost desemnat şi supervizor la acest meci: „LPF îi revine toată responsabilitatea privind neprogramarea meciului dintre Pandurii şi Craiova. Domnul Dragomir nu poate pasa la infinit responsabilitatea acestor decizii doar către comisiile jurisdicţionale, pentru că atunci când a preluat aceste comisii de la FRF a declarat public că va veghea ca legile să fie respectate. În acest moment Pandurii este pe cale să moară cu dreptatea în mână iar el priveşte pasiv tot ce se întâmplă în curtea sa. Sancţiunea de neprogramare a unui club la meciuri este poate cea mai gravă sancţiune prevăzută de regulamente şi nu poţi fi de acord cu ea decât dacă e sigur 100 % din vina celui sancţionat. Eu cred că în acest moment domnul Dragomir nu este convins 100% de vinovăţia clubului Pandurii Târgu Jiu”, a mai precizat aseară Băloi.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: