Pandurii îşi prezintă azi staff-ul tehnic

În noul sezon. Ieri a sosit la Târgu Jiu antrenorul Marius Baciu împreună cu secundul său Flaviu Boroncoi şi preparatorul fizic Ferencz Bajko, aceştia urmând să fie prezentaţi azi alături de cei doi antrenori localnici, Florin Bejinaru – antrenor secund şi Robert Bălăeţ ca antrenor cu portarii.

Antrenorii care au venit la Târgu Jiu împreună cu noul preşedinte executiv Eugen Pîrvulescu vor semna azi contractele cu Pandurii. „Cu domnul Pârvulescu ne-am înţeles pentru doi ani dar sperăm să stea mult mai mult la Pandurii. Dânsul vine cu o echipă pe care o agreează de la antrenor până la preparator fizic. Este vorba de Ferencz Bajko care vine împreună cu Marius Baciu şi Flavius Boroncoi”, a explicat preşedintele CA, Marin Condescu care a explicat şi strategia pe care se va merge în noul sezon, respectiv întinerirea echipei actuale şi o reorganizare a activităţii la centrul de copii şi juniori: „S-a gândit deja o nouă reorganizare a activităţii de la centrul de copii şi juniori şi la o nouă colaborării cu echipa a doua şi celelalte echipe din liga a treia din judeţ. Marius Baciu are şi el o şcoală de fotbal privată la Mediaş şi are experienţă în acest domeniu deşi are mai puţină experienţă în antrenorat dar este o generaţie care vrea să confirme, la fel cum s-a întâmplat şi cu ceilalţi colegi ai lui. Noi avem încredere că acest lucru se va şi întâmpla”.

Staff-ul tehnic al pandurilor va urmări azi un joc amical între o echipă de juniori de la Ardealul Cluj şi Pandurii II, urmând ca Marius Baciu să îşi facă o părere despre tinerii de la echipa a doua dar să aleagă probabil şi o serie de juniori de la Ardealul care ar putea evolua la Pandurii sau Pandurii II.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: